Corpul de control de la ANPC, agresat la Olt. Un comisar îmbrâncit, altul cu telefonul spart
Doi reprezentanţi ai Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au fost agresați în sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt.
Cel care i-a agresat pe comisarii de la ANPC este chiar soțul femeii care conduce Comisariatul. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru comiterea infracţiunii de lovire.
“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce se afla în sediul unei instituţii publice, din municipiul Slatina, ar fi fost agresat fizic (împins) de către o persoană. De asemenea, persoana i-ar fi smuls şi distrus telefonul mobil unui alt bărbat, în vârsta de 50 de ani, aflat în sediul instituţiei. Din relatări, poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, ca fiind un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Slatina”, a transmis IPJ Olt.
Instituţia unde a avut loc scandalul este sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, iar cei agresați sunt reprezentanţi ai Corpului de Control din cadrul ANPC. Cât despre bărbatul de 54 de ani, acesta este soţul celei care conduce CJPC Olt.
Iată cum a comentat președintele ANPC, Horia Constantinescu, ceea ce s-a întâmplat la Olt.
“Am fost ieri la Slatina, la Comisariatul nostru judeţean pentru că este unul dintre comisariatele ce ridica multe semne de întrebare. A fost un incident, în sensul că soţul celei care încă se ocupă de soarta acestui comisariat, a atacat reprezentanţii Corpului de Control. Am considerat necesar să ajung acolo să arăt susţinere clară pentru colegii mei şi pentru aflarea adevărului. Este unul dintre comisariatele despre care inclusiv cetăţenii din Slatina ne-au atras atenţia că nu îşi desfăşoară activitatea aşa cum trebuie”, a declarat Horia Constantinescu pe pagina proprie de Facebook.