Corul Madrigal la 60 de ani! Gală aniversară la Teatrul Național
Corul Madrigal, cel mai cunoscut cor din țara noastră, împlinește anul acesta 60 de ani de activitate prestigioasă.
La 11 aprilie 1963, maestrul Marin Constantin înființa Corul Madrigal, iar în 1968, cânta pentru prima dată în România comunistă colinde de Crăciun.
În același an, Radio Europa Liberă începea să transmită, de Crăciun, discul de colinde al Corului Madrigal, interzis la vânzare pe teritoriul României. Evident, curajul formidabil al părintelui acestui cor a fost aspru pedepsit.
În 2011, părintele Corului Madrigal, maestrul Marin Constantin se stinge din viață. Pentru că în 2015, Corul Madrigal să ia numele fondatorului său și devine Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Consantin”, inaugurând primul sediu propriu din istoria sa, la Sala Mare a Palatului București.
În cadrul unei conferințe de presă, organizată luni la sediul de pe Dealul Mitropoliei din București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a lansat public programul aniversar „MADRIGAL 60”.
În program sunt incluse spectacole, reeditarea volumului aniversar Madrigal 60 și Gala Madrigal, pe 28 februarie, la Teatrul Național.