Corupție la Universitatea pentru Străini din Perugia pentru vedeta Juventus Torino, Luis Suarez
Corupția nu este o caracteristică a României și o demonstrează și scandalul din Perugia, Italia, unde Universitatea pentru Străini a aranjat examenul de admitere pentru Luis Suarez, vedeta echipei de fotbal Juventus Torino.
Rectorul Universității, Giuliana Grego, a fost suspendat după ce procuratura a dat rezultatele investigației. Procurorul din Perugia, Raffaele Cantone, a declarat că s-a constatat că „subiectele probei au fost comunicate în prealabil jucătorului, iar nota acestuia fusese stabilită înainte de susținerea examenului”.
Grego a fost suspendată timp de opt luni pentru încălcarea secretului profesional cu scopul de a obţine profit şi pentru fals în documente oficiale.
Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi directorul general al Universităţii, Simone Olivieri, profesorul de limbă italiană pe care l-a avut Suarez, Stefania Spina, şi examinatorul Lorenzo Rocca.
„Examenul a fost o farsă pe care Universitatea a aranjat-o la cererea venită din partea clubului Juventus, care ar fi urmat să facă publicitate instituţiei”, a arătat Cantone, adăugând că se investighează şi suspiciunile privind „presiunea” pe care Juventus ar fi exercitat-o pentru ca Luis Suarez să obţină mai repede acceptul la cererea de cetăţenie.
„Nu a existat lejeritate din partea clubului”
La finele lunii septembrie, directorul sportiv al lui Juventus Torino, Fabio Paratici, susţinea, la Sky Sport, că gruparea din Serie A a acţionat cu transparenţă şi în respectul regulilor în cazul transferului eşuat al fotbalistului Luis Suarez, declaraţia sa venind la scurt timp după deschiderea investigaţiei procurorilor.
„Nu a existat o lejeritate din partea clubului. S-a verificat posibilitatea ca Suarez să plece de la FC Barcelona, noi am făcut toate verificările necesare şi am acţionat cu toată transparenţa şi cu respectarea regulilor. Am făcut totul cu claritate”, spunea Paratici.
Luis Suarez a dat un examen de limbă italiană pe 17 septembrie la Perugia, un prim pas pentru un eventual transfer la Juventus, care însă nu s-a mai concretizat. De atunci, uruguayanul, care a ajuns în cele din urmă la Atletico Madrid, era suspectat că a trişat, cu complicitatea examinatorilor, pentru a trece testul de limbă italiană, obligatoriu pentru a obţine un paşaport italian, indispensabil pentru a putea juca la Juve.
Conform unei înregistrări de atunci, una din persoanele vizate de anchetă aprecia că jucătorul trebuie să obţină diploma pentru că „la un salariu de 10 milioane (euro – n.r.) pe sezon, nu-l poţi face să rateze examenul chiar dacă nu ştie să conjuge verbele şi vorbeşte la infinitiv”.