Corupție și mină de aur: Fostul prim-ministru al Kârgâzstanului a fost arestat

Publicat: 04 aug. 2021, 22:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Corupție și mină de aur: Fostul prim-ministru al Kârgâzstanului a fost arestat

Fostul prim-ministru al Kârgâzstanului, Temir Sariev, a fost arestat fiind acuzat de corupţie. În vârstă de 58 de ani, el a fost prim-ministru al acestei foste republici sovietice din Asia Centrală din 2015 până în 2016.

Potrivit DPA, Sariev este suspectat că ar fi cauzat „pagube financiare enorme” când a fost ministru de finanţe şi a supravegheat dezvoltarea masivei mine de aur Kumtor, potrivit Comitetului de Securitate Naţională al Statului. Fostul prim-ministru nu este singurul politician de top kârgâz implicat în controversatul acord asupra minei de aur, notează agerpres.ro.

Fostul preşedinte Askar Akaev este de asemenea chestionat într-o anchetă de corupţie în curs. Akaev, în vârstă de 76 de ani, căutat la un moment dat de anchetatori în timp ce trăia într-un exil autoimpus în străinătate, s-ar fi întors voluntar în Kârgâzstan luni după 16 ani.

S-a promis o luptă reală

Actualul preşedinte al Kârgâzstanului, Sadir Japarov, a promis o „luptă reală” împotriva corupţiei după preluarea mandatului la începutul acestui an. Japarov a fost eliberat din închisoare în octombrie anul trecut, unde ispăşea o pedeapsă de 11 ani pentru încercarea de a lua ostatici în timpul protestelor din 2013 împotriva minei Kumtor, deşi el a negat întotdeauna orice implicare în acest caz.

Imediat după ce a părăsit închisoarea, Japarov a fost numit premier, apoi preşedinte interimar după demisia fostului preşedinte Sooronbai Jeenbekov, ulterior fiind ales în această funcţie după alegeri controversate în ianuarie.