Costel Alexe vrea o reorganizare fără dezbatere și haotică a Gărzii Naționale de Mediu
După ce ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, a tăiat la sânge bugetul Gărzii Naționale de Mediu, acum a pregătit pe „mute” un proiect de modificare a Hotărârii nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea acestei instituții. Numai că proiectul lui Alexe este o bătaie de joc și nu aduce nicio îmbunătățire reală a acestei instituții cu un rol extrem de important în protejarea mediului din România.
Proiectul de hotărâre inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a fost încă pus în dezbatere publică deși a pornit pe circuitul avizărilor. El ar fi trebuit pus, pentru transparență așa cum prevede legea, în dezbatere publică ca să poată fi „forfecat” și îmbunătățit de observațiile societății civile, a specialiștilor și a ONG-urilor. De asemenea, s-a ignorat faptul că educarea și comunicarea populației pentru protecția mediului trebuie să fie o obligație și în activitatea Gărzii Naționale de Mediu.
Nu se știe ce studii trebuie să aibă un comisar al GNM.
Surprinzător, atât în proiectul propus de Alexe cât si în Hotărârea nr. 1005/2012 nu sunt menționate studiile de specialitate pe care trebuie să le aibă un comisar al GNM, sau un comisar cu atribuții de conducere. De pildă, în domeniul silvic, la angajare cât și pentru ocuparea funcțiilor de conducere, sunt obligatorii studiile de specialitate, adică să fie absolvenți(te) ai (ale) unui program de studii superioare de lungă durată în domeniul silvic finalizat cu diplomă în cadrul unei instituţii de învățământ superior; Totodată, proiectul mai stipulează că personalul din cadrul Comisariatului General are calitatea de demnitar, înalt funcționar public, funcționar public cu funcții generale, dar nu precizează care este categoria de personalul care poate avea calitatea de înalt funcționar public. De asemenea, noul proiect nu face nicio precizare în legătură cu bugetul pentru programele de formare și de perfecționare profesională a comisarilor și nu există nicio referire la accesul comisarilor la bazele de date ale instituțile de control – ANAF, ANPM, ITM, ANSVSA, VAMA, ANPC, Poliția Română…..etc.
Perfecționare și digitalizare …offline
Mai mult, proiectul legislativ inițiat de Costel Alexe nu se face nicio mențiune privind digitalizarea activității Gărzii Naționale de Mediu, de eficientizarea reală a activității de monitorizare și control prin folosirea tehnologiilor informaționale moderne. În plus, ne se face nicio precizare în legătură cu bugetul pentru programele de formare și de perfecționare profesională a comisarilor și nici despre investiții și dotări. Nu trebuie omis faptul că sediul Gărzii Naționale de Mediu/Comisariatul General nu corespunde unei bune funcționări pentru simplul fapt că nu respectă norma fizică de spațiu pentru fiecare angajat.