Costin Iordache se reîntoarce la conducerea TAROM
Costin Iordache a fost numit interimar la conducerea TAROM după ce s-a luat act de demisia lui Bogdan Popescu, la finele anului trecut.
Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis vineri, 5 ianuarie 2024, numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Această numire vine după demisia surpriză a lui Bogdan Popescu, la finele anului trecut.
Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Domnul Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group.
Compania nu mai poate fi salvată, indiferent cine vine la conducerea TAROM
Iordache a mai fost interimar la începutul anului trecut. În 4 ianuarie 2023, Mihăiță Ursu, care ocupa această funcție, a fost demis de Sorin Grindeanu, iar în locul lui a fost numit Costin Iordache. Oricine ar veni la conducere nu poate salva compania din cauza datoriilor, a pierderilor, a lipsei de sprijin din partea statului român, constrâns de regulile europene privind ajutorul de stat. După Iordache a venit Bogdan Popescu, care n-a rezistat decât trei luni. Asta dovedește că această companie a statului român e aproape imposibil de manageriat, indiferent cine e la conducere ei.
Compania națională de transport aerian TAROM, deținută de Ministerul Transporturilor, înregistrează pierderi de mai bine de 14 ani, situația financiară a companiei fiind deteriorată semnificativ în ultimii ani. Pandemia Covid-19 a condus la cel mai accentuat declin al industriei aviatice din istoria recentă; la nivel global, se estimează că impactul COVID-19 a determinat o reducere cu 50% a locurilor oferite de companiile aeriene în 2020 și o pierdere de trafic estimată de 60%. Potrivit OACI, companiile aeriene au pierdut 371 miliarde USD din venituri brute din exploatare în 2020. Impactul direct este vizibil și pentru aeroporturi, care au pierdut peste 111,8 miliarde USD venituri în 2020, comparativ cu activitatea normală.
În consecință, efectele pandemiei COVID-19 s-au reflectat prompt și sever în activitatea TAROM, conform reprezentanților companiei În martie 2020, când au fost puse în aplicare primele interdicții de călătorie, numărul pasagerilor transportați a scăzut cu mai mult de 50% față de aceeași perioadă a anului precedent, cu o suspendare completă a activității în aprilie și mai 2020, singura excepție făcând-o zborurile de repatriere, care nu au putut genera venituri suficiente și, de fapt, nu au fost efectuate în scopuri comerciale.
În perioada iunie-noiembrie 2020 numărul de pasageri s-a situat la un nivel cu cel puțin 80% mai scăzut decât în perioadele similare din 2019, în timp ce în luna decembrie 2020 numărul de pasageri a fost cu 75% mai scăzut decât în luna decembrie 2019.
Comparativ cu nivelul pre-pandemic (2019), TAROM a cunoscut în 2020 un declin accentuat, de 73%, în ceea ce privește numărul total de pasageri transportați.
De ce Iordache
Membrii Consiliului au apreciat în luarea deciziei atât contribuția directă a lui Costin Iordache la stabilizarea activității TAROM pe durata mandatului său anterior de director general (ianuarie-octombrie 2023), cât și modul în care acesta a făcut echipă în calitate de director financiar, în noua structură de top management a TAROM și, alături de directorul comercial și cel general, a reusit să conducă compania într-o faza importantă a planului de restructurare- obiectiv principal pe care mandatul actual continua să îl vizeze, urmând derularea următoarelor etape, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activitățile companiei.
Consiliul de Administratie al Companiei TAROM a luat în calcul asigurarea continuității activității companiei și a planului de restructurare asumat de management. Mandatul domnului Costin Iordache debutează efectiv din prima zi în care Bogdan Popescu, fost director general TAROM, își încheie activitatea în companie. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a Consiliului de Administratie al TAROM și a statului roman reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, în calitate de acționar al TAROM.
Obiectivul principal al echipei de management rămâne implementarea planului de restructurare ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, inclusiv acelor etape ce presupun anterior aprobări din partea forurilor externe.
Înainte de a fi numit în cea mai înaltă funcție din TAROM, Costin Iordache a condus departamentul financiar al aceleiași companii. Anterior venirii sale în compania de stat, acesta a ocupat funcții de conducere, printre altele, în cadrul companiilor Telekom, Salt Mobile și Dante International (eMAG).
Potrivit CV-ului său, Iordache a studiat la ASE, a făcut un BMA la Sheffield University Management School și a urmat un program de leadership la European School of Management and Technology (ESMT) Berlin.