Coșul minim de consum pentru o familie. Cât este și cât ar trebui să fie?

Publicat: 19 nov. 2022, 08:31, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Coșul minim de consum pentru o familie. Cât este și cât ar trebui să fie?

Din 2020, coșul de consum pentru un trai decent ar trebuie să reprezinte principalul element de fundamentare al salariului minim, dar, în realitate, guvernanți nici nu vor să audă de așa ceva.

85% din contractele de muncă din România aveau în mai 2022 o valoare inferioară valorii coșului de consum

O interpelare recentă adresată premierului Nicolae Ciucă de către deputatul AUR Dan Tanasă atrage atenția asupra unei probleme extrem de delicate privind cheltuielile de zi cu zi ale fiecărui român.

Parlamentarul atrage atenția asupra faptului că „de la intrarea în vigoare a Legii nr. 174/2020, coșul de consum pentru un trai decent trebuie să reprezinte principalul element de fundamentare al salariului minim”.

Însă, această lege mai stipulează că ”valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent se stabileşte anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin ordin al preşedintelui acestuia”, iar „coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale”.

Numai că deputatul Dan Tanasă trage un semnal de alarmă asupra faptului că potrivit datelor provenite de la Inspecția Muncii, pentru luna mai 2022, 85% din contractele de muncă din România aveau o valoare inferioară valorii coșului de consum pentru un trai decent pe persoană singură, nu reușesc să asigure o sumă care să ajute salariatul român.

8.659 de lei pentru traiul decent al unei familii cu doi copii

Dar care ar trebui să fie valoarea coșului minim de consum pentru o familie din țara noastră?

Potrivit datelor publicate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, în septembrie 2022, coșul minim de consum pentru un trai decent a fost calculat la nivelul de 8.659 lei pentru o familie cu doi copii, respectiv de 7.112 lei pentru o familie cu un copil.

15.000 de lei pentru o familie cu șase copii

Pornind de la datele publicate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU), a calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru familiile numeroase din România la nivelul de 10.205 lei pentru o familie cu 3 copii, 11.251 de lei pentru o familie cu 4 copii, 13.297 de lei o familie cu 5 copii și aproape 15.000 de lei pentru o familie cu 6 copii.

În anexa Legii nr.174/2020 sunt menționate toate alimentele și produsele care sunt luate în calcul la stabilirea coșului zilnic, începând de la pâine, făină, mălai până la pijamale, papuci de casă și geantă (vezi documentul în facsimil). De ce oare, actualii guvernanți nu actualizează valoarea coșului de consum pentru un trai decent?

COSUL MINIM