Covid-19 ar putea mări riscul de diabet de tip 1

Publicat: 28 sept. 2022, 13:14, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
Covid-19 ar putea mări riscul de diabet de tip 1
covid-19

Pandemia de Covid-19 în continuare lasă urme. Un recent studiu sugerează că diagnosticul pozitiv la Sars-Cov-2 ar mări riscul de diabet de tip 1 cu 60% în cazul tinerilor sub 18 ani, comparativ cu cei care nu au fost infectați, transmite Futura Sante.

Recent, un nou studiu a fost prezentat la congresul academic din Suedia de către cercetătorii norvegieni, consacrat acestui subiect. Ei au studiat riscul de diabet de tip 1 la tinerii sub 18 ani pozitivi la Covid-19, în perioada martie 2020 și martie 2022.

Înainte acestui studiu, un raport al Central Disease Center din SUA sugera, la începutul anului 2022, că, după o infecție cu Sars-Cov-2, copiii au un risc de 2,5 ori mai mare de a face diabet.

Studiul norvegian a procedat la compararea copiilor și adolescenților pozitivi la Covid-19 (424.354) cu cei care nu au avut acest diagnostic sau au fost testați negativ (775.646). Specialiștii norvegieni sugerează că există o creștere a riscului de diabet de tip 1 cu 60%, după un diagnostic pozitiv la Covid-19 în cazul tinerilor cu vârste sub 18 ani.

Studiile realizate până acum arată că Sars-Cov-2 are capacitatea de a agresa celulele beta ale pancreasului care produc insulina. De asemenea, inflamația și furtuna de citokine provocate de infecțiie ar putea fi o explicație coerentă. Dar pentru concluzii finale sunt necesare noi studii.