Covid-19 continuă să ucidă. OMS a înregistrat 10.000 de decese, în luna decembrie
În luna decembrie, comparativ cu luna noiembrie, OMS a înregistrat o creștere cu 42% a numărului spitalizărilor și 10.000 de decese din cauza Covid-19.
Numărul deceselor ”nu este acceptabil” chiar dacă este mult mai mic comparativ cu cel raportat în vârful pandemiei, a declarat, miercuri, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) la conferința de presă de la Geneva.
Directorul general al OMS estimează că unele decese puteau fi evitate dacă se respectau măsurile de protecție.
”Chiar dacă infecția Covid-19 nu mai reprezintă o urgență sanitară la nivel global, virusul continuă să circule, să se modifice și să ucidă”, transmite Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
Potrivit acestuia, datele provenite din mai multe surse au indicat o creștere a transmiterii virusului în luna decembrie. O realitate care este pusă pe seamă sărbătorilor de la sfârșitul anului, dar și pe seama variantei JN.1 a coronavirusului, care este mai frecventă la nivel global. Cu toate acestea, deși virusul trece neobservat, el este viu. Pe lângă decesele semnalate în luna decembrie, OMS a constatat, în aceeași lună, o creștere cu 42% a numărului spitalizărilor și cu 62% a numărului pacienților de la terapie intensivă, comparativ cu luna noiembrie.
Potrivit directorului general al OMS, aceste cifre vin din cel puțin 50 de țări, majoritatea din Europa și din cele două Americi. Dar, sigur, sunt creșteri și în alte țări care nu au fost raportate, spune directorul general al OMS.
În continuare, recomandăm vaccinarea, masca de protecție dacă este necesară și aerisirea spațiilor închise, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Între 1 și 7 ianuarie, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în țara noastră, au fost raportate 26 de decese la pacienți cu Covid-19.