Covid-19: Noile vaccinuri bivalente, foarte așteptate în această toamnă!
Noile vaccinuri bivalente, concepute pentru a ține sub control și șusa inițială a coronavirusului, și subvariantele Omicron în circulație în prezent, sunt așteptate să ajungă în centrele de vaccinare. Ele au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului.
În Franța, Înalta autoritatea pentru sănătate a aprobat noile vaccinuri contra coronavirusului numite ”bivalente”, care au fost deja validate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), transmite HuffPost.
De ce bivalente? Deoarce acest nou ser ar trebui să protejeze contra sușei inițiale a Sars-Cov-2, dar și contra variantei Omicron și subvariantelor B.4 și BA.5. Noua generație de vaccinuri, foarte așteptate, propuse de laboratoarele Pfizer și Moderna vor fi disponibile pentru campania de rapel înainte de sosirea iernii.
Eficacitatea vaccinului Moderna față de subvarianta BA.2 era în scădere de 52,4% și față de subvariantele BA.4 și BA.5, de 56,8% și 59,9%. Potrivit unui comunicat al Moderna din 8 iunie 2022, rezultatele privitoare la acest nou vaccin bivalent sunt promițătoare. Testele au fost efectuate pe un lot format din 437 de persoane: jumătate au primit un rapel cu vaccinul contra virusului inițial și cealaltă jumătate, cu acest nou vaccin bivalent. După o lună de la injectarea serului, persoanele vaccinate cu noua sușă aveau un nivel al anticorpilor de 8 ori mai mare, comparativ cu celelalte. Noul vaccin bivalent va fi disponibil în luna octombrie în Franța pentru persoanele cu vârste peste 12 ani și care au primit deja cel puțin o doză de vaccin înainte. Pentru acest nou vaccin, nu va fi necesară reluarea schemei de vaccinare și ca anterior va fi posibilă alegerea între Pfizer și Moderna.
Bruno Lina, virusolog și membru al Consiliului științific, intervievat de Le HuffPost, spune că o ”reluare rapidă a circulației virusului este inevitabilă în această toamnă (…). ”Problema este că acest vaccin va fi disponibil în momentul în care epidemia va fi accelerată, așa cum am văzut în ultimele două ierni”.
Specialistul virusolog subliniază importanța rapelului, care trebuie făcut rapid pentru o bună protecție în sezonul rece.
Medicul Bruno Lina mai precizează că nu este neapărat nevoie să așteptăm sosirea acestor noi vaccinuri în centrele de vaccinare. În cazul persoanelor vulnerabile, esențial este să nu ajungă la un nivel scăzut al anticorpilor, așteptând aceste vaccinuri bivalente.