Covid-19. Vaccinarea copiilor se poate face cu și fără programare
Pentru vaccinarea împotriva Covid-19 copilului minor sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutore/reprezentant legal și de certificatul de naștere al minorului.
În Franța, inițial, pentru vaccinarea copilului era nevoie de acordul ambilor părinți, când era posibil. Dar pentru a stimula vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani, campanie care a început la sfârșitul lunii decembrie, guvernul francez a anunțat recent că acordul dat de un singur părinte este suficient pentru imunizarea minorului.
Această măsură a declanșat o serie de opinii din partea experților. Unii dintre ei o consideră inutilă și contra productivă, așa cum susține chiar șeful Consiliului de orientare a strategiei de vaccinare, Alain Fischer.
Până acum, în Franța, au fost vaccinați circa 200.000 de copii din cei aproximativ 5 milioane.
În România, începând de azi, copiii între 5 și 11 ani pot fi vaccinați, fără programare în cabinetele centrelor de vacinare destinate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie, care au primit doze pediatrice. În platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național.
La primele ore, la centrul de vaccinare de la Pavilionul Romexpo aproximativ 28 de copii au fost vaccinați. Pentru a crea o atmosferă primitoare și a risipi temerile celor mici, ei sunt înveseliți cu jucării și baloane. Până miercuri, aproximativ 3.500 de copii cu vârste între 5 și 11 ani erau programați pentru vaccinare. Dar important de reținut, vaccinarea copiilor se poate face direct la un centru, fără programare, sau cu programare la platforma hhttps://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/, și la call Center 021 414 44 25.