Cozi kilometrice de Tiruri la ieșirea din țară prin Vama Giurgiu
Deși controalele de frontieră se realizează simultan pe cinci artere pe sensul de ieșire din țară în Punctul de Frontieră Giurgiu, cozile de camioane de întind pe mai bine de 10 kilometri, iar timpul de așteptare a ajuns, miercuri, la aproximativ trei ore.
„În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontiera prin PTF Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, pentru aproximativ 1.200 camioane, 930 autoturisme şi 5.800 de persoane, iar pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate aproximativ 1.300 camioane, 1.100 autoturisme şi şase mii de persoane.
Controlul se efectuează în prezent, pe sensul de intrare în ţară, pe câte patru artere şi pe sensul de ieşire din ţară pe câte trei artere destinate autoturismelor, iar pentru autocamioane, traficul prin PTF Giurgiu se desfăşoară pe câte cinci artere de circulaţie, atât pe sensul de intrare în ţară cât şi pe sensul de ieşire din ţară”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt a ITPF Giurgiu, Raluca Dumitrache.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat 160 de minute, iar cele care intră în ţară, 50 de minute, pentru turisme timpul de aşteptare este de 20 de minute la ieşirea din ţară şi de zece minute la intrarea în ţară, iar aceşti timpi de aşteptare înregistraţi sunt ca urmare a numărului mare de astfel de mijloace de transport, prezente pentru tranzit.