Cozonacul, desertul de lux. Cât a ajuns să coste acesta?
Vedeta mesei de Paște este cozonacul, care a ajuns să fie un desert de lux. Prețurile încep de la 40 de lei și urcă până la 120 de lei, în băcăniile de specialitate. Datele arată că, anul acesta, cozonacii sunt mai scumpi în medie cu 10% față de anul trecut, asta din cauza costurilor ridicate la zahăr și ciocolată, spun patiserii.
În ciuda acestor scumpiri, cozonacii sunt încă la căutare. Se estimează că se vor vinde 7,2 milioane de cozonaci, dintre care o parte vor ajunge la românii de peste hotare. Astfel, astăzi se lucrează în patiserii la foc continuu. Încă de la primele ore au fost fost pregătiți nu mai puțin de 500 de cozonaci.
”Prețurile sunt un pic mai mari față de anul trecut, cam cu 10% mai mari din cauza creșterilor materiilor prime. Ne-au obligat cumva să avem și o creștere asupra prețurilor. Foarte multă lume nu are timpul necesar de a sta, de a lăsa la dospit un cozonac, de a frământa, și atunci se îndrumă către oamenii care fac acest lucru natural și care fac acest lucru ca cei de casă”, a mărturisit George Moraru – patron patiserie pentru Antena 3.
În ceea ce privește prețul, acesta pornește de la 90 de lei pentru un cozonac tradițional și poate ajunge la 120 de lei în cazul unui cozonac cu afine. Cei care vor să opteze pentru un cozonac tradițional, făcut de producătorii locali din piață, vor fi nevoiți să scoată din buzunar chiar și 140 de lei. Românii care vor să cumpere un cozonac mai ieftin pot apela la patiseriile de cartier, unde s-au format cozi încă de la primele ore.
”În perioada sărbătorilor vindem sute de cozonaci pe zi. Este un preț avantajos și foarte bun”, spune Gabriela Lungu – vânzătoare.
”Probabil aș fi stat în bucătărie cel puțin o jumătate de zi. Așa vin, cumpăr și am plecat. E mai simplu”, spune un român.