Craiova: Restaurante amendate în ultimele două zile pentru organizarea de activități de tip de club sau discotecă
Restaurante şi baruri din Centrul istoric al Craiovei şi din Parcul „Nicolae Romanescu” au fost amendate de poliţişti în ultimele două zile pentru organizarea de activităţi de tip club/discotecă, care sunt interzise în această perioadă.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o terasă cunoscută din Parcul „Romanescu”, nu se respectă prevederile Legii 55/2020, fiind desfăşurate activităţi tip club/discotecă, iar în urma verificărilor, la care au participat şi un echipaj de jandarmi din cadrul GJMb Craiova, administratorul societăţii comerciale, un bărbat de 35 de ani din Craiova, a fost amendat cu 12.000 de lei.
Poliţiştii au aplicat şi 26 de sancţiuni contravenţionale, conform 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie.
De asemenea, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova, aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu în zona Centrului istoric din Craiova, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la două baruri din zonă, sunt desfăşurate activităţi de tip club/discotecă, fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 55/2020. Cele două societăţi comerciale au fost amendate cu câte 2.000 lei, pentru că pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în această perioadă nefiind permisă activitatea operatorilor economici de a desfăşura astfel de activităţi.
„În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au verificat aproximativ 170 de societăţi comerciale, peste 1.000 de locaţii de interes şi aproximativ 300 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Facem precizarea că nu este permisă activitatea operatorilor economici de a desfăşura activităţi tip club/discotecă. De asemenea, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spaţii comerciale, precum şi în spaţii publice deschise, cum ar fi pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spaţiile comerciale, staţii pentru transportul în comun”, a informat IPJ Dolj.