Credeţi în… cum să le zic… necrezute?

Răbdare şi tutun, la textul ăsta, serios. Nu, mai bine fără tutun! Doar răbdare şi abduranţă la citit. Of, ce de griji, cum zice olteanul, mai avurăm zilele astea! Câte dureri de cap ne-au zburătăcit frunţile! Da, şi câte probleme care aşteptau să fie rezolvate am mai avut!

Cum s-au mai năpustit toate asupră-ne, de nu mai ştiam, ca buni creştini ce suntem, la ce icoane să ne mai închinăm şi la ce sfinţi să ne mai rugăm pentru remedierea tuturor acestor impedimente… Ei, da’ acuma am terminat cu ele. Păi, uite…

Doamna Ana Maria Prodan s-a înfoiat cu fostul, Laurențiu Reghecampf, de ajunse, bietul, plin de vânătăi, la spital. Ați leșinat de limbajul folosit ori v-a trecut ceasul rău? Că vorbirăm despre acești corifei ai fotbalului… Da, la fotbal suntem pe mai departe buni, da’ buni rău, nu așa, noi, românii.

O lumuliță e cu geana pe noi! De nici nu știu de unde-o mai fi! Rușii fug de mobilizarea lui Putin, mai ceva ca potârnichile de ogar, că n-are cum să nu-ți fie milă de bieții oameni. La duș, după cum zic aleșii europeni, e musai să intri în doi, că altminteri nu salvezi planeta și eu constat că mi s-a pus un junghi la lingurică, de câtă apă am irosit de una singură.

Am benchetuit cu ea, parol! Ba, am aflat și că Bianca vrea buzițe noi, că alea vechi nu mai sunt reprezentative, iar despre Cruduța am auzit câți bani faci pe la nordici. Cum, na, nu mai era niciun secret. Că știe toată lumea. Ce să mai… Chestiuni importante. Cum să nu te frăsuiești cu atâtea probleme? Eh… Mai avem alte situații care să ne bage, volens-nolens, în fibrilaţii?

Că, sunt sigură, mi-au scăpat cu toptanul. Dar dacă nu le-am trecut pe ordinea de zi, să fie, cum e vorba aia, sănătoase. Că propun altă temă, ce-i drept, anostă, pe lângă alea despre care, succint, am făcut vorbire, de dezbatere: există dragoste la prima vedere? Credeţi în coup de foudre? Dar în afinităţi cu unii oameni pe care nici nu îi cunoşteaţi până mai ieri?

Şi în prietenii, nu doar la distanţă, dar şi pe nevăzutelea? Vi s-a întâmplat ca un om să vă încarce, pur şi simplu, cu o singură vorbă, în mod, desigur, pozitiv? Aşa cum, cred, aţi păţit şi să nu aveţi îngăduinţă şi toleranţă pentru unii care nu v-au făcut nimic, în mod concret, doar că nu îi puteţi, nici cu triferment, înghiţi? Vi s-a întâmplat să aveţi sentimentul că aţi mai vorbit, aţi mai dialogat cu un om cu care, în viaţa asta, cu siguranţă, nu v-aţi întâlnit?

Vi s-a părut că un sens ascuns vă coordonează drumul către cineva despre care, până de curând, nici nu aţi ştiut că există? Aţi avut revelaţia că aţi mai fost într-un loc, la un moment dat, cu o persoană? Aveţi astfel, fără să credeţi că picaţi în ridicol, de trăiri? Să vorbim, zic, despre ele…

Mie mi s-a întâmplat. Și, pe cuvânt, am toate ţiglele pe casă, nu am spărturi prin care se strecoară apa la mansardă. Prima dată – vă spun eu, nerugată – când am fost la o biserică din Bucureşti, Mihai Vodă, unde am avut sentimentul că mă întorc într-un loc drag, după o lungă absenţă, deşi nu mai fusesem niciodată acolo. M-au năpădit stări bizare, amintiri alandala, chestiuni de neînţeles.

Și mi s-a întâmplat cu  niște oameni care îmi erau total necunoscuți până la momentul discuţiei. Dar cu care, straniu – sau poate că nu – aveam, cum urma să descopăr, mii, milioane de afinităţi. Cum vin astfel de revelaţii peste noi? De unde? Au un suport ferm, logic? Sunt simple plăsmuiri ale imaginaţiei noastre? Ni se năzăresc astfel de trăiri? Avem noi impresia că e aşa? Ne autosugestionăm în anumite lucruri? Voi ce ziceţi? Vorbim despre de-astea sau revenim la cele de mai sus, de la începutul discuţiei? Aștept părerile voastre.