Credit sindicalizat de 325 milioane de euro de la Raiffeissen Bank şi BCR pentru achiziţia participaţiei Exxon de Romgaz

Publicat: 05 aug. 2022, 12:45, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Credit sindicalizat de 325 milioane de euro de la Raiffeissen Bank şi BCR pentru achiziţia participaţiei Exxon de Romgaz
Romgaz

Tranzacţia de achiziţie şi transfer a tuturor acţiunilor ale Exxon Mobil Exploration and Production România Limited către Romgaz a beneficiat de un credit sindicalizat în valoare de 325 milioane euro, aranjat de Raiffeisen Bank, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei bancare.

„Romgaz anunţă finalizarea tranzacţiei de achiziţie şi transferul tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Tranzacţia finalizată pe 1 august 2022, a fost finanţată din sursele proprii ale companiei şi un credit bancar sindicalizat în valoare de 325 milioane euro, aranjat de Raiffeisen Bank, având finanţatori Raiffeisen Bank cu 200 de milioane de euro şi Banca Comercială Română cu 125 de milioane de euro. Creditul este acordat pe o perioadă de cinci ani de la data utilizării, fiind tras integral în vederea plăţii achiziţiei. Operaţiunile bancare pentru plata tranzacţiei de achiziţie din data de 1 august s-au derulat prin Raiffeisen Bank, care acţionează şi în calitate de agent al facilităţii de credit”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, finanţatorii au fost asistaţi de casa de avocatură Wolf Theiss, de-a lungul procesului de negociere, semnare şi utilizare a facilităţii de credit.

„Finanţarea acordată confirmă determinarea Raiffeisen Bank de a susţine tranziţia energetică spre economia verde, prin utilizarea resurselor de gaz disponibile. Suntem bucuroşi că am putut să susţinem compania în achiziţionarea cotei de participare în proiectul Neptun Deep, atât prin participarea la finanţare, cât şi prin oferirea serviciilor bancare necesare efectuării achiziţiei”, a declarat Alin Neacşu, director executiv Corporaţii Mari la Raiffeisen Bank.

La rândul său, Ramona Kurko, director executiv adjunct Clienţi Strategici în cadrul BCR, susţine că „prin finanţarea acordată, Banca Comercială Română îşi continuă şi consolidează rolul de partener pentru compania Romgaz şi sectorul energetic local, prin sprijinirea directă a investiţiilor cu impact strategic pentru economia României”.

Pe data de 1 august, Romgaz a anunţat achiziţia participaţiei Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

În acest context, ministrului Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că finalizarea tranzacţiei este un pas important în obţinerea independenţei energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru ţara noastră, ci pentru întreaga Europă.

Totodată, directorul General al Romgaz, Aristotel Jude, consideră că proiectul Neptun Deep are o importanţă strategică pentru România în vederea asigurării securităţii energetice a ţării.

Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE), acţionar principal fiind statul român, cu o participaţie de 70%.

În 2013, societatea şi-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător şi furnizor de energie electrică.