Creditul de 100 mil. euro acordat de ING celor de la NEPI Rockcastle a fost „înverzit”
Facilitatea de credit de 100 milioane de euro acordată, în 2017, grupului NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri din România, a fost transformată în credit verde prin adăugarea unor componente ESG (de mediu, sociale şi de guvernanţă). Împrumutul acordat pe trei ani este bilateral, adică ING a acordat acest credit ca singura bancă creditoare. Fondurile vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor curente și viitoare ale grupului NEPI Rockcastle.
„Un credit verde încorporează indicatori stricți de măsurare a performanței unei companii potrivit standardelor ESG. Aceasta este evaluată periodic de un lider global independent în consultanță și cercetare pentru sustenabilitate și guvernanță corporativă (Sustainalytics) pentru stabilirea costului creditului verde. Astfel, o performanță mai bună a companiei (peste indicatorii stabiliți în contract) este recompensată cu o reducere la rata dobânzii, în timp ce o performanță redusă atrage, invers proporțional, creșterea acesteia.
ING a dezvoltat o relație solidă cu NEPI Rockcastle, ca unul dintre finanțatorii tradiționali ai grupului. Suntem bucuroși să ne sprijinim clienții care plasează sustenabilitatea, ca și noi, în centrul deciziilor lor de afaceri”, a explicat Florin Ilie, Deputy CEO și Head of Wholesale Banking, în cadrul ING Bank România.
Preocuparea pentru produsele de finanțare sustenabilă a NEPI Rockcastle este evidențiată și de faptul că anul trecut grupul a încheiat cu succes o emisiune de obligaţiuni verzi, în care și ING a avut rolul de coordonator. Emisiunea s-a bucurat de un interes considerabil din partea investitorilor din Europa și a atras fonduri în valoare de 500 milioane euro.
La nivel de grup, în anul 2021, ING a intermediat deja peste 15 obligațiuni de sustenabilitate și a acordat 25 de credite verzi. ING își propune să își intensifice semnificativ activitatea de creditare sustenabilă și în România.
În 2020, NEPI Rockcastle a lansat un cadru de finanțare verde care se concentrează pe îmbunătățirea performanței de mediu a proprietăților grupului și dezvoltarea unor proiecte de eficiență energetică.