Creditul neguvernamental a crescut în mai cu 1,6%

Publicat: 27 iun. 2022, 15:15, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Creditul neguvernamental a crescut în mai cu 1,6%
Sursa foto: Pixabay.com

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2022 cu 1,6% faţă de aprilie 2022 (0,4% în termeni reali), până la nivelul de 345,274 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Creditul în lei, cu o pondere de 72,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,7%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2% (1,3% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 16,5% (1,8% în termeni reali), pe seama creşterii cu 20,0% a componentei în lei (4,8% în termeni reali) şi a majorării cu 8,2% a componentei în valută exprimată în lei (7,6% în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în luna mai 2022 cu 0,9% faţă de luna aprilie 2022, până la 163,631 miliarde de lei. În raport cu mai 2021, acesta a crescut cu 1,7% (-11,2% în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2022 un sold de 569,421 miliarde de lei. Aceasta a scăzut cu 0,1% (-1,2 în termeni reali) faţă de luna aprilie 2022, iar în raport cu mai 2021 s-a majorat cu 12,6% (-1,7% în termeni reali).