Creşte durata medie de viaţă profesională a românilor, dar rămâne cea mai mică din UE
România este la coada clasamentului UE privind durata medie estimată a vieţii profesionale pentru tinerii de 15 ani. Potrivit datelor Eurostat, durata medie a vieţii profesionale în UE a fost de 36,9 ani în 2023, în timp ce România este pe ultimul loc, cu 32,2 ani, cu aproximativ patru şi ani jumătate mai mică decât media europeană.
Totuşi, durată medie a vieţii profesionale în România creşte de la an la an, de la 31,3 ani în anul 2021 şi respectiv 32 de ani în 2022.
Există state membre UE unde durata medie a vieţii profesionale este de peste 40 de ani
În frunte se află Ţările de Jos, olandezii ocupându-se în linişte de lalele abia după 43,7 ani de viaţă profesională. Şi calmul nordic este deplin abia după 43,1 ani de viaţă profesională în Suedia sau 41,3 ani în Danemarca.
În contrast, cea mai scăzută durată medie a vieţii profesionale se înregistra anul trecut, în afară de România, în Italia (32,9 ani) şi Croaţia (34 de ani).
Francezii pot savura un pahar cu şampanie după 36,8 ani de viaţă profesională, elveţienii pot contempla Alpii şi îşi pot privi fără griji ceasurile mecanice după o viaţă profesională medie de 42,7 ani, iar belgienii se delectează în linişte cu ciocolată după 34,7 ani de viaţă profesională.
Durata medie estimată a vieţii profesionale este mai mare în rândul bărbaţilor
Repartiţia pe sexe arată că durata medie estimată a vieţii profesionale este mai mare în rândul bărbaţilor (39 de ani în UE), decât în rândul femeilor (34,7 ani). În rândul statelor membre, durata medie a vieţii profesionale a bărbaţilor variază între 45,7 ani în Ţările de Jos şi 35,4 ani în Croaţia, Bulgaria şi România (ambele cu 35,6 ani). Pentru femei, durata medie a vieţii profesionale variază între 41,9 ani în Suedia şi 28,3 ani în Italia, urmată de România (28,5 ani).
Durata medie estimată a vieţii profesionale a crescut constant în UE, dar în 2020 a scăzut pentru prima dată, ca urmare a crizei sanitare. În 2021 a revenit la nivelul de dinainte de pandemie.
În cazul României, durata medie estimată a vieţii profesionale a crescut de la 32,8 ani în anul 2014, până la 33,8 ani în 2019, pentru ca în 2020 să scadă la 33,7 ani şi să ajungă la 31,1 ani în 2021. Începând din 2022 a revenit pe creştere.