CREȘTE salariul minim pentru anumite categorii de angajați

Publicat: 03 iun. 2020, 16:48, de Puterea.ro, în Business , ? cititori
CREȘTE salariul minim pentru anumite categorii de angajați

Proiectul de lege pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economie, corespunzător nivelului de calificare a fost adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, for decizional. Ce salarii ar urma să fie obligate firmele să asigure angajaților cu facultate, chiar și fără experiență, sau muncitorilor calificaţi. Pentru a intra în vigoare legea trebuie să fie promulgată de președintele Iohannis.

Angajații cu facultate (de lungă durată) ar urma să aibă un coeficient de ierarhizare de 1,7. Asta înseamnă că vor pleca de la un salariu minim brut de 3.791 de lei, în condițiile în care salariul minim brut pe țară este de 2.230 lei, de la începutul anul 2020.

La un salariu minim brut de 3.791 de lei, salariul minim net primit de angajatul cu facultate (licență) ar fi de 2.288 de lei, iar costul salarial total suportat de firmă (salariul întreg) ar fi de 3.876 de lei pe lună, scrie Startupcafe.

În prezent, există deja un salariu minim brut diferențiat pentru angajații cu facultate, care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare: 2.350 lei brut pe lună. La acest nivel salarial,  remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1.413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2.403 lei.

Costuri mai mari pentru angajatori

Dacă ar crește conform coeficienților din legea votată în Parlament, ar însemna o creștere a costului salarial pentru angajator de 1.473 de lei la fiecare salariu minim acordat angajaților cu licență. Aceasta ar însemna o creștere a costurilor salariale cu 61,3%, la fiecare astfel de salariu minim, pentru angajatori.

Conform propunerii de lege, salariul minim ar crește și mai mult la angajații cu masterat (coeficient de ierarhizare 1,8) și pentru cei cu doctorat (coeficient 2).

Coeficienți salarizare: propuneri, studii medii

De asemenea, muncitorii calificați, cei cu școală profesională sau cu liceu ar urma să aibă un coeficient de 1,2. Asta ar însemna că vor pleca de la un salariu minim brut de 2.676 de lei, ceea ce ar presupune un salariu „în mână” de 1.615 lei și un cost salarial total suportat de angajator de 2.736 de lei.

Aceasta ar însemna o creștere a costului salarial al angajatorului cu câte 456 de lei la fiecare astfel de salariu minim acordat, adică o majorare cu 20% a cheltuielilor.

Pentru alte categorii de lucrători pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate și pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate se prevăd coeficienți și mai mari:

– cei cu studii liceale și calificare și cei cu școală postliceală – 1,25
– cei cu școală de maiștri – 1,3
– cei cu studii superioare de scurtă durată – 1,5
– studii superioare de lungă durată – 2,20
– studii superioare de lunga durată şi master – 2,50
– doctorat în domeniul activității desfășurate – 2,80.

Pentru muncitorii necalificați se prevede coeficient 1, adică salariul minim pe economie.

„Cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii”, se arată într-un amendament al proiectului adoptat de Camera Deputaţilor.

Actul normativ stabileşte coeficienţii minimali de ierarhizare salarială pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate şi pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, cu respectarea prevederilor art.2.