Criminalul de la Caracal nu se consideră un monstru: va da în judecată media care i-au aplicat această etichetă

Gheorghe Dincă, condamnat pentru două dintre cele mai atroce crime din România contemporană, a stârnit recent o controversă care ridică întrebări profunde despre natura răului și rolul mass-mediei în etichetarea și prezentarea criminalilor în serie. Într-o declarație care a atras atenția publicului, Dincă și-a exprimat nemulțumirea față de eticheta de „monstru” ce i-a fost aplicată de media, sugerând că va da în judecată televiziunile care au popularizat acest termen. Această reacție din partea unui om care a comis acte inimaginabile de violență ne obligă să explorăm mai atent atât psihologia criminalului, cât și responsabilitatea pe care o poartă media în relatarea unor astfel de cazuri.

Crimele de la Caracal: cronologia ororilor

În vara anului 2019, România a fost zguduită de dispariția Alexandrei Măceșanu, o tânără de 15 ani din comuna Dobrosloveni. După ce a făcut autostopul pentru a ajunge în Caracal, Alexandra a urcat în mașina lui Gheorghe Dincă, un bărbat aparent obișnuit, care avea să se dovedească a fi unul dintre cei mai odioși criminali din istoria recentă a țării. După ce a fost răpită și dusă la domiciliul lui Dincă, fata a fost supusă unor acte de tortură de o cruzime de nedescris, pentru ca apoi să fie ucisă și incinerată.

Nu a fost singura victimă. Anterior, în aprilie 2019, Luiza Melencu, o altă tânără de doar 18 ani, a dispărut în circumstanțe similare. Și ea a fost răpită, torturată și ucisă de același Dincă, în Caracal, într-un scenariu aproape identic cu cel al Alexandrei. Cazurile au atras o atenție mediatică imensă, iar Dincă a devenit rapid sinonim cu „monstrul din Caracal”.

Răul uman și eticheta de „Monstru”

Dar ce înseamnă cu adevărat să fii un „monstru”? Eticheta aceasta, aplicată deopotrivă de media și de public, vine cu o încărcătură emoțională și morală semnificativă. În cultura populară, un „monstru” este adesea asociat cu entități supranaturale, inumane, care acționează dincolo de înțelegerea și controlul uman. Însă, în cazul lui Gheorghe Dincă, nu este vorba despre un personaj mitologic sau fictiv, ci despre un om real, cu o identitate, o viață, și, aparent, o capacitate de a raționaliza propriile acte de violență.

Aici intervine complexitatea problemei. Dincă pare să conteste această etichetă, nu neapărat pentru a-și justifica acțiunile, ci pentru a încerca să redefinească percepția publicului asupra lui. El respinge noțiunea că ar fi un „monstru”, insistând că nu a comis crimele așa cum au fost ele prezentate. Acesta este un exemplu clasic de disonanță cognitivă, unde individul încearcă să-și reconcilieze propria imagine cu faptele pe care le-a comis.

Responsabilitatea media în etichetarea criminalilor

Mass-media joacă un rol crucial în formarea percepției publice asupra criminalilor în serie. Atunci când media folosește termeni precum „monstru”, aceștia nu doar că descriu gravitatea faptelor comise, dar influențează și modul în care societatea percepe natura răului. Există un pericol aici: dacă etichetăm astfel de indivizi drept „monștri”, s-ar putea să ne distanțăm de realitatea dureroasă că acești criminali sunt, în esență, oameni. Oameni care, printr-o combinație de factori psihologici, sociali și poate chiar genetici, au ajuns să comită acte de o violență extremă.

Pe de altă parte, utilizarea acestor etichete poate servi și ca un mecanism de apărare pentru societate, o modalitate de a separa „normalitatea” de „anormalitate”, de a stigmatiza comportamentele care sunt inacceptabile din punct de vedere moral și legal. Într-o anumită măsură, termenul de „monstru” reflectă dezgustul colectiv și respingerea vehementă a unor acte care sfidează orice normă umană.

Justificarea morală și legală a procesului de etichetare

Este important să ne întrebăm: are Dincă dreptul de a contesta această etichetă? Din punct de vedere legal, orice persoană are dreptul la protecția imaginii și reputației sale. Însă, în contextul unor crime atât de oribile, poate fi considerată această etichetă o exagerare sau o nedreptate? Sau, mai degrabă, este o expresie justificată a ororii și indignării publice?

În final, există o diferență esențială între a încerca să înțelegi un criminal și a justifica acțiunile acestuia. Gheorghe Dincă nu este un „monstru” dintr-o poveste de groază; el este un om care a făcut alegeri oribile, alegeri care au devastat viețile a două familii și au șocat o întreagă națiune. Faptul că respinge eticheta de „monstru” nu schimbă realitatea crimelor sale, dar ne forțează să ne gândim mai profund la cum definim și gestionăm astfel de acte de violență extremă în societatea noastră.

Răul ca esență a umanității…

Cazul lui Gheorghe Dincă ne aduce aminte că răul nu este o forță supranaturală, ci un fenomen uman. Eticheta de „monstru” poate fi, în final, mai puțin despre Dincă și mai mult despre noi, despre nevoia noastră de a face față unor acte de violență inumană. Poate că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe înțelegerea acestor fenomene și pe prevenirea lor, decât pe etichetarea lor simplistă. Însă, într-o lume unde astfel de orori continuă să se întâmple, termenul de „monstru” rămâne, pentru mulți, singurul mod de a exprima șocul și durerea.