Criminalul din Rădăuţi condamnat la 30 de ani de închisoare
Vasile Lavric a fost condamnat doar pentru uciderea soţiei sale, nu şi pentru dispariţia fără urmă sau decesul misterios al altor cinci femei din viaţa sa.
Rădăuţeanul Vasile Lavric, cunoscut publicului drept „mâncătorul de femei”, acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la 30 de ani de închisoare cu executare. Sentinţa a fost emisă doar pentru acuzaţia de ucidere a soției sale, nu şi pentru dispariţia fără urmă a altor cinci femei care au avut legături cu Vasile Lavric. În cauză s-a mai dispus instituirea sechestrului asupra a șapte bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme, unul marca Mercedes-Benz Sprinter cu remorcă, iar altul o Dacia 1310.
Conform anchetatorilor, Vasile Lavric, de profesie mecanic auto, a fost acuzat de dispariţia sau moartea suspect, în intervalul 1979-2005, a şase femei, dintre care trei surori. Cu toate acestea, condamnarea a survenit doar pentru uciderea soţiei sale, în noaptea de 10 spre 11 iunie 2020. Atunci, Vasile Lavric ar fi luat-o din casa din Rădăuţi pe soţia sa, Aurica Bodnărescu, cu care avea trei copii, a transportat-o cu un autoturism într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit.
La acel moment, anchetatorii au săpat în curtea lui centimetru cu centimetru şi chiar au secat un lac pentru a căuta trupurile victimei lui Vasile Lavric, dar cu toate acestea nu au descoperit nimic.
Pe parcursul anchetei, rădăuţeanul s-a declarat nevinovat de dispariţia soţiei sale şi a spus anchetatorilor că femeia ar fi plecat la muncă în străinătate şi că îi trimite bani.
La un moment dat anchetatorii au descoperit că toate femeile din viaţa lui Vasile Lavric au dispărut fără urmă sau au murit subit.
Prima lui soţie a murit, suspect, în anul 1979, într-un accident de circulaţie. Ulterior, a doua soţie a rădăuţeanului a murit după ce a făcut un infarct subit la numai 21 de ani. In anul 1995, a dispărut Iuliana, de numai 16 ani, sora celei de-a treia neveste. Ulterior, a dispărut chiar cea de-a treia sa nevastă, Nicoleta, la cinci zile după ce depusese actele de divorţ. Intr-un final a murit sora cea mica a primelor două femei dispărute, Ramona, de numai 18 ani, care avea un copil cu Vasile Lavric.
Anchetatorii au avut suspiciuni că Vasile Lavric le-a ucis pe toate Femeile din viaţa sa şi le-a îngropat, dar nu au putut demonstra nimic. Din acest motiv, criminalul a susţinut cu zâmbetul pe buze că femeile dispărute ar trăi, dar ar fi plecat în străinătate să se prostitueze.