Crin Antonescu a fost votat de PNL candidat la prezidențiale: ”Nu vreau să vă stric buna dispoziție”
Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai a fost validată cu unanimitate de voturi în cadrul Consiliului Național al Partidului Național Liberal (PNL).
Evenimentul, desfășurat duminică la Palatul Parlamentului, a reunit 664 de membri ai Consiliului, toți exprimându-și susținerea pentru fostul lider al PNL.
După anunțarea rezultatului, Crin Antonescu a luat cuvântul și a surprins audiența printr-o declarație cu greutate: „Nu vreau să vă stric buna dispoziție. A fost un vot, nu de excludere, dar de despărțire. Vă mulțumesc pentru toate momentele trăite împreună. Le cer iertare celor pe care i-au supărat sau nedreptățit. Sunt fericit să ducem această bătălie. Eu cred că PNL are viitor pentru că are trecut, pentru că falșii suveraniști de astăzi ar putea afla că un lider liberal scria acum 100 și de ani un articol Prin noi înșine, care a fost vizionară pentru România. Președintelui îi cer o ultimă favoare la plecare, să îmi facă cinstea să conducă această campanie electorală care urmează”, a spus Antonescu.
Ilie Bolojan: „România are nevoie de un președinte matur”
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a subliniat calitățile care au stat la baza acestei decizii. „România, în această situație, are nevoie de un președinte cu experiență, un președinte matur. Are nevoie de un președinte dedicat valorilor democratice și apartenenței României la spațiul occidental și are nevoie de un președinte care spune lucrurilor pe nume, vorbește cu sens și cu curaj”, a declarat Bolojan.
Acesta a evidențiat contribuțiile lui Crin Antonescu la parcursul euroatlantic al României: „Mi-aduc aminte că începând din anii ‘90, domnul Antonescu a făcut parte din generația care are meritul de a fi dus România în NATO și în Uniunea Europeană. A luptat întotdeauna pentru libertate, pentru demnitate și pentru bun simț. Prin discursurile sale, a inspirat generații întregi să intre în politică și să creadă în speranță”.
Reuniunea Consiliului Național al PNL a fost convocată în urma deciziei Biroului Politic Național al partidului din 13 ianuarie. Dezbaterile au început la ora 11.00, iar votul a confirmat oficial că Antonescu va reprezenta coaliția de guvernare în competiția prezidențială.
Atmosfera din sala de la Palatul Parlamentului a fost marcată de aplauze, discursuri elogioase și momente de reflecție asupra viitorului partidului. Prin alegerea lui Crin Antonescu, PNL întră în campanie cu un candidat considerat de mulți drept un simbol al valorilor liberale și al tranziției democratice din ultimii 30 de ani.