Crin Antonescu îl deconspiră pe Victor Ponta: pactul secret care le-a sabotat ”prietenia”

Timpul trece, secretele crapă. Crin Antonescu, fostul domn elegant al politicii liberale, tocmai a deschis, cu o voce calmă și un gest aproape academic, cutia cu praf de pușcă a relației sale cu Victor Ponta. O relație care, pe vremuri, era vândută ca „alianța viitorului” – USL – dar care, se pare, s-a consumat în tăceri trădătoare și pacturi paralele.

Într-un interviu recent, Crin a rostit o frază care ar fi trebuit să provoace ecouri:

„A făcut un pact secret cu Băsescu și Udrea.”

Pauză. Inspirație. Trădarea nu mai e doar o bănuială. Acum are nume, istoric și – cel mai important – o voce calmă care o povestește retrospectiv, ca pe o lecție de morală pentru neaveniții ce mai cred în tovărășii politice.

De la „micul Titulescu” la „marele diversionist”

Cândva, Crin și Ponta pășeau împreună prin mulțimile USL, flancați de aplauze, de panglici, de promisiuni înrămate. Crin părea creierul aristocrat, prezentat la orice miting drept ”viitorul Președinte al României”, iar Ponta – locomotiva sprintenă, dornică să fenteze istoria și să guverneze tot ce mai rămăsese de ”guvernat”.

Dar ce nu s-a spus (până acum) e că, în spatele pozelor zâmbitoare, se țesea un alt fir narativ: o prietenie otrăvită de ambiție și instincte de putere, în care Crin era ținut ca simbol, iar Ponta își negocia în culise propriile scurtături.

Crin susține acum că Victor Ponta a jucat dublu. Un pact cu Băsescu și Udrea – cuplul de coșmar al acelor ani – în timp ce în față afișa o ură solemnă pentru ei. Dacă această informație e reală (și Crin nu e omul care să vorbească în dodii), înseamnă că întreaga construcție USL a fost o farsă la două capete: un contract de fațadă pentru electorat, și o înțelegere de spate pentru supraviețuire individuală.

Criza a început cu tăcerea

Antonescu povestește că momentul ruperii nu a fost un scandal, nu o ceartă publică, ci tăcerea vinovată a lui Ponta într-un moment-cheie. Când a venit vorba de Traian Băsescu, cel pe care Ponta promisese că îl va înlătura „fără ezitare”, Crin a simțit că ceva nu se leagă. Iar când întrebările au devenit prea incomode, răspunsurile s-au transformat în abureală.

Ce urmează? O retragere. O demisie din funcția de președinte PNL. O dezamăgire fără explozie, dar cu gust amar. Crin s-a retras din politica mare, iar Ponta a continuat, înfulecând tot spațiul rămas, până când a reușit, în stilul său inconfundabil, să se autodistrugă la rândul lui.

Doi foști aliați, două tipuri de rușine

Acum, în 2025, Crin Antonescu vorbește fără ură, dar cu o luciditate tăioasă.
Victor Ponta e doar un exemplu de cum „prietenia politică” e un contract cu clauze invizibile, în care trădarea e mai degrabă opțiune implicită.
În timp ce Crin se auto-exilează în seninătate intelectuală, Ponta continuă să zburde prin platouri și alianțe de conjuctură, reinventându-se perpetuu ca „ce-ar fi fost dacă…”.

Alianțele nu mor, ci doar… se înfig în spate

Crin Antonescu n-a rostit aceste dezvăluiri ca să se răzbune. Le-a rostit ca un bătrân grec care recitește piesa antică în care a jucat. A înțeles târziu că povestea n-a fost despre prietenie, ci despre supraviețuirea în haosul românesc, unde fiecare pact e provizoriu, iar fiecare zâmbet politic are, în spate, o seringă cu venin.

Într-o altă țară, această confesiune ar fi deschis o anchetă. În România, deschide doar un nou episod din serialul „Cine pe cine a fentat?”.
Până la sezonul următor, Crin rămâne singurul care și-a păstrat demnitatea, tocmai pentru că a știut când să plece.

Victor încă încearcă să prindă un ultim tren politic. Dar… e din ce în ce mai singur, înconjurat de oglinzi în care nu se mai reflectă nimeni.