Crin Antonescu: Îmi vine să râd în hohote când Ponta se prezintă deghizat în personaj antisistem

Publicat: 18 mart. 2025, 17:03, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Crin Antonescu: Îmi vine să râd în hohote când Ponta se prezintă deghizat în personaj antisistem
sursa foto: Facebook/Crin Antonescu

Candidatul proeuropean Crin Antonescu spune că se amuză, ba chiar îi vine să râdă în hohote, atunci când Victor Ponta este prezentat drept personaj „antisistem”.

Sondaj, după definitivarea listei candidaţilor

Antonescu contestă credibilitatea sondajelor, susținând că acestea sunt folosite pentru a influența opinia publică și că rezultatele variază semnificativ.

El a menționat, totodată, că așteaptă un sondaj actualizat după definitivarea listei candidaților.

„Eu știu că aceste sondaje sunt făcute ca să influențeze opinia poporului. Știm cu toții că sondajele au dat greș de foarte multe ori. Eu nu pun în discuție sondajele care au apărut, îmi văd de treaba mea. Sondaje vor mai apărea.

Sondajele, e suficient să le comparăm între ele. Pot să vă arăt sondaje apărute în același timp, practic, dacă nu în aceeași zi, în care un candidat are 22% într-un sondaj, și 9% în altul.

Mă situam pe locul doi, la o diferență destul de strânsă față de Nicușor Dan. Acum suntem în lucru cu sondaje de lucru, care nu înseamnă numai cifrele candidaților, ci și modul în care anumite mesaje sunt primite de cetățeni, preocupările cetățenilor, îngrijorările etc. E în lucru un sondaj care să fie făcut după ce lista oficială a candidaților a fost definitivă. Probabil într-o săptămână, maximum, vom avea rezultatul.

Îmi vine să zâmbesc, dacă nu să rad în hohote, atunci când oameni că dl Ponta încearcă să se prezinte deghizați în personaje antisistem”, a declarat Crin Antonescu, la Realitatea Plus.

Crin Antonescu este candidatul susţinut de Coaliţia proeuropeană „România Înainte”, formată din PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, care formează şi Coaliţia de guvernare. Victor Ponta candidează independent la Preşedinţie, încercând să adune cât mai multe voturi din tabăra suveranistă. Recent, el a fost exclus pentru a doua oară din Partidul Social Democrat (PSD), formaţiune pe care a şi condus-o până în 2015.