Crin Antonescu, pas cu pas, pe urmele lui Gigi Becali

Publicat: 16 aug. 2024, 16:33, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Exclusiv
Crin Antonescu, pas cu pas, pe urmele lui Gigi Becali

Declarațiile surprinzătoare din această săptămână ale fostului președinte PNL Crin Antonescu la adresa unor lideri liberali a readus în prim plan faptul că acesta este, din când în când, luat de val în funcție de interesele sale. Practic, prin această ieșire publică, Crin Antonescu a demonstrat că se comportă ca Gigi Becali, mai ales că cei doi au fost împreună o bună perioadă de timp.

„Verticalitatea” lui Crin Antonescu: Nicolae Ciucă, de la „ar putea fi un foarte bun candidat la preşedinţie” la un „semidoct”

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a lansat zilele trecute un atac dur la adresa actualilor lideri PNL, în special a lui Nicolae Ciucă. „E o formă de mediocritate și chiar impostură, inclusiv a candidatului la prezidențiale. … Mediocritate și impostură. Partidul e pândit de ridicol, niște semidocți”, a declarat Crin Antonescu. Însă, în noiembrie 2023, acesta spunea că „Nicolae Ciucă ar putea fi un foarte bun candidat la preşedinţie, datorită formaţiei sale de militar: Eu zic că bine ar fi să vină generalul!”. Schimbarea bruscă de atitudine a lui Crin Antonescu față de Nicolae Ciucă vine la scurt timp după ce soția acestuia- Adina Vălean, a mai obținut încă un mandat de europarlamentar pe lista PSD-PNL, atenție, aprobată și de Nicolae Ciucă. Practic, Crin Antonescu a demonstrat că se răzgândește în funcție de interesele personale, la fel cum se comportă Gigi Becali. De fapt, Crin Antonescu și Gigi Becali au multe amintiri și aventuri împreună, despre care s-a cam uitat ți nici nu s-a vorbit la vremea respectivă.

Crin Antonescu: „Odată cu Gigi Becali au mai venit în PNL niște oameni care se ocupă cu ideile, nu cu oile”

Ca urmare a unor preocupări extrapolitice, Crin Antonescu și Gigi Becali erau ca frații, fapt pentru care au ajuns ca-n 2012 să meargă braț la braț la alegerile parlamentare. Astfel, Gigi Becali a ajuns deputat PNL de București, după ce între 2009 și 2012 fusese europarlamentar PRM, adică a sărit din barca lui Corneliu-Vadim Tudor în cea a lui Crin Antonescu. „Gigi Becali este membru PNL, cel puțin formal, pentru că altfel nu ar putea candida. Acordul a fost încheiat la solicitarea domniei sale de a se alătura USL, cu voturile pe care le poate mobilize, în schimbul candidaturii sale la Parlament. Odată cu Gigi Becali au mai venit niște oameni care se ocupă cu ideile, nu cu oile”, spunea Crin Antonescu. Ulterior, după ce Gigi Becali a fost condamnat, Crin Antonescu a spus „Cred că în contextul respectiv, luaţi cu valul, asocierea lui Becali a fost o greşeală. Şi mi-o asum”. Și atât de mult a fost luat de val Crin Antonescu în 2012 încât a ajuns să candideze pentru un fotoliu de senator la Teleorman că deh risca să rămână pe marginea Senatului dacă nu-l lua Dragnea sub aripa sa. Practic, prin declarațiile din această săptămână, Crin Antonescu a demonstrat că se comportă precum Gigi Becali, adică se răzgândește în funcție de interese!