Crin Antonescu rămâne ferm pe drumul campaniei electorale, în ciuda deciziei controversate a CA Ploieşti: Eu nu sunt deloc tulburat sau abătut
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Crin-Antonescu-e1741701489163.jpg)
Crin Antonescu a declarat că rămâne ferm pe drumul campaniei electorale pentru scrutinul din mai, în ciuda deciziei controversate a Curții de Apel Ploiești.
Crin Antonescu: Eu ştiam că hotărârile Curții Constituționale sunt inatacabile
Candidatul Alianței „România Înainte” la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a transmis joi că nu este „deloc tulburat sau abătut” de la parcursul său electoral, în contextul deciziei surprinzătoare a Curții de Apel Ploiești care a suspendat hotărârea Curții Constituționale privind anularea alegerilor din 2024.
„Sigur că e surprinzătoare, sigur că e o știre și se va discuta ceva vreme despre ea. Eu știam, ca profan în materie juridică, că hotărârile Curții Constituționale sunt inatacabile. Dar nu sunt eu cel care trebuie să mă pronunț”, a declarat Crin Antonescu, la Antena 3 CNN.
Acesta a subliniat că, în ciuda incertitudinii juridice, își continuă pregătirile pentru scrutinul prezidențial programat pentru 4 mai.
Antonescu a precizat că, în acest moment, ia în considerare calendarul oficial al alegerilor ca fiind în vigoare și își menține ritmul de campanie: „Eu nu sunt deloc tulburat sau abătut de la calea comunicării, campaniei.”
Decizia instanței ploieștene, care a admis suspendarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024 și a anulat-o, a provocat rumoare pe scena politică și în rândul juriștilor. Conform minutei deciziei, hotărârea este suspendată până la soluționarea definitivă a cauzei, existând deja un recurs în curs de analiză la Înalta Curte.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare“, se arată în minuta deciziei Curţii de Apel Ploieşti.