Crin Antonescu și-a lansat oficial candidatura la prezidențiale: „România înainte sau România înapoi”

Publicat: 24 feb. 2025, 15:31, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Crin Antonescu și-a lansat oficial candidatura la prezidențiale: „România înainte sau România înapoi”

Crin Antonescu, candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, și-a anunțat oficial candidatura luni, în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul de campanie, alături de liderii coaliției – Marcel Ciolacu, Cătălin Predoiu și Kelemen Hunor. Acesta a declarat că își asumă responsabilitatea pentru viitorul țării și a subliniat importanța unității naționale.

„Voi lupta pentru a obține voturile românilor în speranța că voi putea fi un președinte puternic, dar și un președinte care să încerce să unească cea mai mare parte a românilor, să dea un profil, o direcție și o forță nouă acestei națiuni. Nu va fi un mandat ușor, dar sunt pregătit să îmi asum această responsabilitate”, a declarat Crin Antonescu.

Fostul lider liberal a evidențiat că scrutinul din acest an este „o mare alegere între România înainte sau România înapoi”, sugerând că alianța sa reprezintă o opțiune pentru modernizare și consolidarea democrației. „Alianța noastră este o opțiune majoră pentru o Românie occidentală, democratică, o Românie a secolului XXI, și nu pentru o Românie a obscurantismului, a întoarcerii la vremuri pe care nu le mai vrem niciodată revenite în destinul nostru”, a adăugat el.

Mesaj electoral și context internațional

În discursul său, Crin Antonescu a făcut referire și la recentele alegeri din Germania, salutând participarea ridicată și subliniind importanța mobilizării cetățenilor. „Este un semnal special pentru români, deoarece Germania este principalul nostru partener economic. Numai dacă ne mobilizăm ne putem apăra sistemul democratic”, a spus el.

Candidatul alianței a transmis și un mesaj privind responsabilitatea funcției prezidențiale. „Nu voi fi un vânător de țapi ispășitori, dar nici nu voi trece cu vederea greșelile, neajunsurile și întârzierile. Președintele trebuie să-și asume, alături de celelalte instituții și forțe politice, răspunderea pentru evoluția României”, a concluzionat Antonescu.

Candidatul coaliției a mai anunțat că ”s-a deschis siteul crinantonescu.ro.”

Site-ul de campanie al lui Crin Antonescu se deschide cu textul ”DE CE EU?”.

”Simbolic, în spatele candidaturii mele e o pluralitate, o diversitate politică, etnică și religioasă. Simbolul acestei candidaturi e o Românie unită”, a spus Crin Antonescu.

crin antonescu de ce eu
Sursa foto: Captură site crinantonescu.ro