Crin Antonescu, sprijinul coaliției pentru Cotroceni, a participat azi la ședința strategică a coaliției
Crin Antonescu, candidatul comun susținut de PSD, PNL și UDMR pentru alegerile prezidențiale, a participat la prima ședință oficială alături de liderii coaliției de guvernare.
În cadrul reuniunii, desfășurate miercuri după-amiază, au fost discutate principalele direcții strategice ale campaniei electorale și modul de colaborare dintre cele trei partide care îi oferă sprijinul.
S-a luat decizia ca Antonescu să-și construiască propria echipă de campanie. Acesta va desemna personal un șef de campanie, urmând să colaboreze însemnat cu strategii și consultanții politici ai PSD și PNL. Scopul acestei abordări este de a asigura o voce comună în cadrul coaliției și de a transmite un mesaj unitar către electorat.
„Antonescu înelege importanța unei echipe bine sudate, dar și necesitatea de a avea o autonomie decizională. Alegerea unui șef de campanie din afara structurilor partidelor reflectă dorința sa de a îmbina experiența personală cu resursele oferite de coaliție”, au declarat surse apropiate negocierilor.