Cristian Bușoi n-a prins nici fotoliul de deputat

Publicat: 04 dec. 2024, 09:28, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Cristian Bușoi n-a prins nici fotoliul de deputat
Cristian Bușoi

Un europarlamentar cu vechi ștate în politica românească a fost scos pe tușă după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.

Liberalul Cristian Bușoi a fost trecut pe linie moartă după alegerile parlamentare de duminică. În vară, el n-a mai prins un loc pe lista PSD-PNL de europarlamentari, dar a sperat că va obține un fotoliu de deputat PNL de Timiș. Numai că a fost ejectat de Vasile Blaga de la Timiș și, imediat, s-a refugiat pe locul doi al listei PNL Dolj. Dar și aici Cristian Bușoi a avut ghinion, pentru că doar locul întâi a fost eligibil, fiind obținut de liderul PNL Dolj, Ștefan Stoica. Așadar, într-o jumătate de an, Cristian Bușoi a fost scos din prim-planul politicii românești, după ce, între 2004 și 2007, Cristian Bușoi a fost deputat PNL de Timiș, iar din 2007 până în 2024 a fost europarlamentar.