10:43, 03.12.2024 • Sănătate
Cristian Bușoi: „România are o imagine foarte bună în Congresul SUA”
Eurodeputatul PNL Cristian Bușoi a fost săptămâna aceasta într-o misiune diplomatică la Washington, în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.
Acesta a discutat cu membri ai Congresului SUA, oficiali ai Departamentului de Stat și experți de top ai principalelor think-thank-uri americane.
„Am fost bucuros să aflu, din discuțiile cu toți oficialii cu care m-am întâlnit, că țara noastră se bucură de o reputație foarte bună. Ni s-au transmis mulțumiri și aprecieri pentru felul în care românii s-au implicat în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, dar și pentru devotamentul pe care România îl arată față de parteneriatul pe care îl avem cu SUA și NATO.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă sunt foarte respectați și apreciați în Congresul SUA”, a transmis Bușoi.
Situația securității aprovizionării cu energie
Acesta a precizat că a vorbit cu oficialii americani mai ales despre situația securității aprovizionării cu energie: „Am reamintit determinarea totală a UE de a renunța, cât mai repede posibil, la gazul rusesc, iar parteneriatul dintre SUA – UE pentru livrarea cantităților suplimentare de LNG către Europa reprezintă o parte importantă a soluției”.
În cadrul discuțiilor, liberalul a punctat că e nevoie de investiții în terminalele LNG atât în UE, cât și în SUA, contracte valabile cel puțin 15–20 de ani și o cantitate minimă de gaz, care să justifice investițiile.
De asemenea, Bușoi a vorbit și despre „întărirea rolului NATO în regiune și accelerarea adoptării TTC, tratatul care va accelera schimburile economice și va rezolva o parte din problemele comune. Implementarea Pactului Verde European (Green Deal) și a Fit For 55 și o mai bună coordonare pentru implementarea Acordului de la Paris și lupta împotriva schimbărilor climatice au fost alte puncte importante pe agenda întâlnirilor”.