Cristian Diaconescu: Pare-se că sistemul judiciar nu poate duce dosarul Revoluției!

Publicat: 20 dec. 2021, 21:30, de Roxana Roseti, în ACTUALITATE , ? cititori
Cristian Diaconescu: Pare-se că sistemul judiciar nu poate duce dosarul Revoluției!
Cristian-Diaconescu

Sistemul judiciar a lăsat de-a lungul timpului impresia că nu poate duce dosarul Revoluției române, punctează Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiției și actual președinte PMP.

Nu știu ce este în dosar, în mod evident, dar este clar – am fost și eu judecător, am îmbrăcat roba, nu poți să stai 31 de ani pe un dosar. Nu se poate! Îți asumi o soluție, oricât ar fi de complicată”, a subliniat Cristian Diaconescu. „Aș vrea să fac de la bun început un anume tip de disociere. Faptul că adevărul judiciar nu s-a aflat până acum nu înseamnă că adevărul istoric, adevărul politic, adevărul unor oameni precum domnul Mărieș (președintele Asociației „21 Decembrie 1989), aici de față, ne-au schimbat viața în bine ar putea fi pus la îndoială. Că am văzut jocul acesta comunicațional, „lovitură de stat”, deci implicări, amestecuri, până la urmă aproape unora pare că le pare rău că a fost revoluție. Asta pot să spun. Oamenii aceștia au avut curajul să se ducă acolo unde noi nu am avut curajul. (…) Nu poți să spui că merită cineva să își dea viața, a fost o alegere care ne-a dat nouă o altă viață, a fost o alegere”, a declarat președintele PMP pe B1 TV.

El a atras atenția că românii din diaspora, care au adus 3 miliarde în țară, nu ar fi ajuns în Occident fără victoria revoluționarilor din decembrie 1989.

Nu statul e parte în dosar

Știți că suntem țara care a dat în acest an, prin românii aflați în afară, un venit în interior cel mai mare din Uniunea Europeană? 3 miliarde au adus oamenii aceștia, care se duc în Vest, care se duc în Occident și care n-ar fi ajuns acolo dacă nu erau ei”, a arătat Cristian Diaconescu.

Fostul ministru al Justiției a abordat și partea juridică a problemei. „Aici, da, sunt într-adevăr probleme. Pare-se că sistemul judiciar de-a lungul anilor – nici n-are importanță din ce direcții – nu poate duce acest dosar. E prea complicat, e prea greu pentru ei. A fost nevoie – și tot datorită lor și pe urmă a procesualității în care a intrat România pentru a merge în Vest – de niște decizii orientative date de CEDO. (…) Intra în prescripție răspunderea penală la un moment dat, tot datorită unor tergiversări artificial create. Știți cine se plânge de fapt astăzi? Se plâng un grup de victime. (…) Niște cetățeni români se plâng, nu statul se duce la CEDO, nu statul e parte în dosar, nu, (ci) niște persoane fizice. De unde or avea ei bani săracii să meargă până la Strasbourg? (…) Unde era statul? Ca voință politică mă refer”, a mai spus Cristian Diaconescu.