Cristian Popescu Piedone a demisionat din PSD
Cristian Popescu Piedone și-a înaintat solicitarea de demisie organizației județene PSD Giurgiu, unde avea calitatea de membru.
Contactat de ziarul PUTEREA, Cristian Popescu Piedone, fostul edil al sectorului 5, a confirmat că și-a dat demisia din Partidul Social Democrat (PSD).
Fostul edil a candidat la alegerile parlamentare din 1 Decembrie pe listele PSD Giurgiu pentru un loc de senator, nu a reușit să intre în Parlament, deși a fost pe primul loc, în urma unei decizii a Biroului Electoral Central care a decis să nu mai aloce 2 locuri de senator (printre care și cel de la Giurgiu), din cauza Partidului Oamenilor Tineri (POT) care nu au avut reprezentanți în toate circumscripțiile electorale.
Cristian Popescu Piedone va reveni în Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), pe poziția de președinte al organizației de București.
Această demisie are un rol important în legătură cu constituirea unei noi coaliții politice la nivelul Consiliului General al Municipiului București (CGMB). În prezent, PUSL are un număr mare de consilieri generali și deci poate avea un rol major fie în gruparea PNL-PSD, fie în gruparea USR-REPER-PMP-Forța Dreptei.