Cristian Popescu Piedone dă stingerea în PSD și PNL

Publicat: 06 mart. 2024, 07:20, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cristian Popescu Piedone dă stingerea în PSD și PNL
Crustian Popescu Piedone, caricatura, psd pnl

Cristian Popescu-Piedone a lansat un atac dur la adresa PNL și PSD. Într-un mesaj plin de acuze și ironie, edilul Sectorului 5 a subliniat eșecurile politicienilor în rezolvarea problemelor cotidiene ale oamenilor și a pledat pentru o schimbare urgentă.

Prin intermediul unei postări pe Facebook, Cristian Popescu Piedone critică lipsa de acțiune a autorităților față de nevoile reale ale cetățenilor, evidențiind dificultățile legate de traiul de zi cu zi. Edilul atrage atenția și susține că actualii lideri par orbiți de putere, uitând de spiritul de țară și de responsabilitatea față de cetățeni.

Redăm postarea integrală a Primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone

Domnilor, vorbește lumea străzii că multă apă s-a scurs pe Dâmbovița de când v-ați apucat să faceți doar… NIMIC.

Pe strada pestriță, domnilor, oamenii și-au pierdut zâmbetele în probleme și-n calcule de trai.

Dimineața și seara și oricând urlă orologiul, pe strada pestriță… omul suspină și duce acasă povara nepriceperii voastre!

De acolo, din palate, poate că țara se vede ca-n publicitatea pe care o plătiți cu vârf colo și dincolo! Dar… credeți-mă că ÎN ȚARĂ E JALE!

DĂRILE percepute de palatele voastre, RATELE contractate din nevoile vieții, MÂNCAREA cea musai necesară, NAVETA, GRĂDINIȚA și ȘCOALA COPIIILOR… atârnă tot mai greu în casele cetățenilor pe care vă prefaceți că vreți să-i ajutați!

Înjurați-mă și urlați în gura mare că vorbesc în dorul lelii ca să-mi fac campanie electorală!

Scrieți-mi pe Facebook că sunt pușcăriaș, că… așa mai departe!

Trageți în mine cum puteți, fabricați-mi câte dosare vreți!

CÂTĂ VREME TRĂIESC, VOI FI DOAR ÎN SLUJBA CETĂȚEANULUI! ȘI ÎI VOI FI MEREU… PORTAVOCE!

De voi, domnilor, nu mă doare nici măcar în cot!

Vă știu pe toți…

Pe destui… PUTEREA V-A ÎMBĂTAT ȘI V-A ȘTERS RAȚIUNEA ȘI SPIRITUL DE ȚARĂ!

Și parte dintre înaintașii voștri s-au crezut împărați nemuritori! Dar… au sfârșit blamați, ștampilați invers!

Vă scriu ca să vă reamintesc că anul este lung… Că după vară vine toamna mereu… Și pentru o iarnă caldă… aveți nevoie de mult, mult, mult combustibil adecvat! 😉

La epilog, vă spun doar că…

A VENIT VREMEA SĂ VĂ STING LUMINA!