Cristian Popescu Piedone: „Românește trebuie să trăim și să simțim 365 de zile pe an!” (Video)
Cu ocazia Zilei Naționale, Cristian Popescu Piedone, fostul edil al sectorului 5 și actual candidat pentru Senat în județul Giurgiu, a postat, pe contul său de Facebook, un mesaj pentru toți românii.
„Avem doar o Zi Națională. E normal să avem doar o zi, dar românește trebuie să trăim și să simțim 365 de zile pe an, să nu ne aducem aminte că suntem români doar de 1 Decembrie. Iar astăzi, de 1 Decembrie, dumneavoastră, popor român, sunteți singurul vehicul care puteți asigura și sparge această degringoladă a lumii politice. Să ieșiți la vot, să ieșiți masiv la vot, să vă asigurați climatul de siguranță, echilibrul dumneavoastră și al viitoarelor generații. Doar prin echilibru, prin puterea Parlamentului, a Camerei Deputaților și a Senatului, puteți asigura echilibrul”, a arătat Cristian Popescu Piedone.
Candidatul a îndemnat alegătorii să iasă la vot și să lase ura și dezbinarea la o parte. „Ieșiți la vot astăzi! Arătați că sunteți români și că vă pasă! Votați cu cine doriți dumneavoastră, cum simțiți dumneavoastră. Fiecare are simpatia lui politică, fiecare are dezamăgirea lui. Dar românii trebuie să termine cu această vrajbă, cu această ură a românului contra român. S-a terminat! Numai prin unitate, printr-un consens național și echilibru, copiii și nepoții noștri pot avea siguranța zilei de mâine și siguranța că această Zi Națională a românilor va dăinui în veci”, a spus Cristian Popescu Piedone în mesajul transmis alegătorilor din Giurgiu.