Cristiano Bergodi, elogii la adresa jucătorilor de la Sepsi: „Spiritul mi-a plăcut, mentalitatea de a juca până la capăt”
Sepsi a obținut un punct din partida disputată în deplasare cu CS Universitatea Craiova. Oltenii au condus cu 2-0, dar covăsnenii au egalat pe final.
Antrenorul echipei din Sfântu Gheorghe, Cristiano Bergodi (57 de ani), și-a felicitat jucătorii pentru faptul că au luptat până la final pentru un rezultat pozitiv.
„În prima repriză, a fost un pic mai greu. Dar am schimbat sistemul de joc în repriza a doua, după ce am luat al doilea gol. Per total, mă bucur, felicit băieții, au reacționat foarte bine. Spiritul mi-a plăcut, mentalitatea de a juca până la capăt.
Greșelile se pot întâmpla la început de sezon, dar eu zic că echipa a arătat bine, mai ales în repriza a doua. La 0-2 la Craiova, nu știu câte echipe revin și egalează. Să nu uităm că am avut o ocazie în ultima secundă, Mirko Pigliacelli a scos cu genunchiul.
Mă bucur pentru Mirko (Pigliacelli), chiar dacă Craiova pierde o piesă foarte importantă din echipă. Merge la o echipă cu mulți fani în Italia, Palermo.
Sincer, am fost puțin uimit (n.r. – la eliminarea lui Alex Mateiu), dar după am văzut cartonașul roșu.
Nu mă așteptam la rezultatul CFR-ului (n.r. – eliminarea din UEFA Champions League). CFR Cluj trece printr-o perioadă proastă, dar au jucătorii pentru a ieși din această perioadă.
Pentru noi o să fie greu în Conference League. Azi m-am uitat la meciul lui Ljubljana, s-au calificat puțin cu noroc. Noi, Sepsi, suntem o echipă mică. Vom vedea ce va fi„, a spus Cristiano Bergodi.