Cristina Burciu: Dosarul cu şină devine amintire, în urma intrării în vigoare a unei legi iniţiate de PNL
Legea nr. 9/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care elimină dosarul cu şină, precum şi solicitarea de copii ale documentelor din partea cetăţenilor, a intrat în vigoare în aceste zile.
Actul normativ, iniţiat de parlamentarii PNL, instituie în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, obligaţia de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.
Demersul legislativ pune astfel capăt definitiv calvarului românilor de a folosi dosarul cu şină şi copii ale diverselor documente, în relaţia cu instituţiile statului. De asemenea, legea vizează eficientizarea prestării serviciilor publice, reducerea timpului în relaţia cu publicul, precum şi respectarea principiului accesibilităţii serviciilor publice de către toată lumea.
În al doilea rând, intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2023 obligă autorităţile şi instituţiile publice care solicită copii, în format fizic, pe hârtie, pentru diverse acte, cereri sau formulare, altele decât cele emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, să asigure, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
Consider că operaţionalizarea acestui act normativ reprezintă un act de normalitate, absolut indispensabil în condiţiile evoluţiei generale a procesului administrativ şi a reformei digitalizării, proiect de ţară al PNL. Autorităţile publice vor asigura întreaga infrastructură necesară completării şi depunerii cererilor şi formularelor, de care aceleaşi instituţii condiţionau, până acum, prestarea serviciilor publice destinate populaţiei.
Nu în ultimul rând, legea extinde aplicabilitatea celor două măsuri nou instituite şi în sarcina persoanelor juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. În acest fel, facilităţile de care vor beneficia cetăţenii vor fi garantate pentru toată sfera serviciilor publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local, prestate de stat sau operatori privaţi.
Intrarea în vigoare a acestei legi este binevenită, având scopul concis de a sprijini românii să-şi rezolve rapid şi simplu procedurile administrative de depunere a unor acte, cereri sau formulare la diverse autorităţi şi instituţii ale statului. Existenţa unor copii tipărite a documentelor solicitate, precum şi fotocopierea gratuită, la nevoie, a actelor cerute, reprezintă premisele unui serviciu public de calitate şi eficient.
Sunt convinsă că transpunerea în aplicare a modificărilor efectuate, în cel mai scurt timp posibil, va determina schematizarea actului administrativ, toate procedurile aferente acestuia urmând să fie rapide, simplu de realizat şi fără cheltuieli suplimentare din partea cetăţenilor.
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU Comunicat de presă – deputat Cristina Burciu (PNL)