Cristina Neagu, poveste fabuloasă de viață: cum a ajuns de la fetița săracă la un salariu de 20.000 de euro pe lună
Cristina Neagu este cel mai bine plătită din lume, iar povestea ei de viață este deamnă de un film. Cum a ajuns fetița săracă și timidă, care locuia cu părinții într-un apartament modest din Ghencea la un salariu de 20.000 de euro pe lună? Destin poate, dar pasiune și muncă multă!
Desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu a început acum mai bine de 20 ani, la Clubul sportiv Şcolar nr. 5 din Bucureşti.
Cristina mai are două surori mai mari, de care e foarte apropiată, Ioana şi Adriana, ultima fiind stabilită în Spania. Cele două s-au ocupat foarte mult de Cristina, în perioada copilăriei, deoarece părinţii munceau mult.
Mama ei, Vasilica, a lucrat la o fabrică de pâine, iar tatăl a fost taximetrist.
”Un copil extraordinar. Introvertita, tacuta. Putin baietoasa, dar foarte fina si tacuta. Spunea mereu ca va ajunge sa isi tina familia in puf si iata ca a si reusit.
Are talent cu carul, dar nu ar fi ajuns la un asemenea nivel, daca nu ar fi fost extrem de serioasa. Din primii bani, Cristina si-a ajutat familia, a renovat apartamentul in care a crescut. Are o legatura speciala cu surorile ei. Este mandria familiei, ajutorul lor de nadejde. Tatal sau plange cand o vede la televizor. Sora ei este in Spania, asa ca se vad mai rar, dar vorbesc zilnic la telefon”, a declarat un apropiat al familiei Neagu, pentru CANCAN.ro, acum ceva timp.
A început „să bată mingea” din clasa a patra
Cristina era în clasa a patra şi obişnuia să bată mingea la doi paşi de stadionul Ghencea, unde locuia. O bătea însă cu piciorul, la fotbal, cu băieţii în parcare. O selecţie făcută de antrenoarea Maria Covaci a atras-o către handbal şi deja după trei ani era un mic diamant, iar cluburile făceau pârtie către ea.
Prima ei antrenoare avea să povestească peste ani că Neagu avea un geniu ciudat, în sensul că uneori pare de neînţeles, comparând-o cu Hagi, Nadia sau Năstase. Şi muncea foarte mult. Asculta tot ce i se spunea, conştientizând că fără disciplină tactică nu poate progresa.
Transferată pe două mingi
Cristina Neagu a început să-și arate valoarea la Plopeni (Prahova), unde a fost adusă, în 2006, de patronul Cristi Iancu şi unde a fost cizelată de antrenorul Ion Nicolae.
„Când a venit la noi, Cristina era doar o fetiţă firavă, însă cu un braţ de aruncare inegalabil, formidabil. O remarcasem de la 14 ani, de la turneele zonale de juniori 3. Am adus-o prima, plus încă trei junioare de la CSŞ 5 Bucureşti, unde se pregăteau cu Maria Covaci. Toate cu dublă legitimare. Pe cele patru, printr-un protocol, am dat 10 mingi, adică două şi jumătate de sportivă!”, a povestit Iancu pentru Libertatea, care a explicat apoi cum arăta o săptămână din viaţa adolescentei:
„Cristina venea de trei ori pe săptămână, la antrenamente. Navetă cu microbuzul la Ploieşti, apoi o luam eu cu maşina. De multe ori, pe Cristina o vedeam cum îşi pune căştile şi ascultă lecţiile pe care le primea de la liceu. A făcut un profil umanist, a luat BAC-ul corect, cu notă mare. În plus, la pregătire era serioasă, conştiincioasă, ieşea mereu ultima de pe parchet”, a mai spus Iancu, care a identificat şi câteva probleme pe care le avea Neagu:
„Totuşi, copilă fiind, avea şi lucruri şi elemente pe care trebuia să le îmbunătăţească: nu era comunicativă, era rigidă pe teren, nu făcea depăşirea pe exterior, nu îi plăcea contactul cu adversarul. Cu bune şi cu rele, am simţit de atunci că va ajunge sus” .
Buducnost Podgorica a cumpărat-o pe Neagu deşi era accidentată
Cristina Neagu a fost cumpărată apoi, în 2006, de Rulmentul Braşov, la cererea expresă a Marianei Târcă, echipa de sub Tâmpa plătind pentru ea 50.000 de dolari. De acolo a început ascensiunea ei şi după trei ani la Braşov, a fost cumpărată de Oltchim Rm. Vâlcea, echipă care la sfârşitul deceniului trecut strângea toate valorile handbalului românesc.
Patru ani a stat Neagu la Oltchim, unde însă a avut două accidentări grave, reamintește adevărul.ro.
Buducnost Podgorica a cumpărat-o pe Neagu deşi aceasta era accidentată, intuind că va reveni şi va fi una dintre cele mai bune handbaliste din lume. În cei patru ani petrecuți la Buducnost, Cristina Neagu a învățat limba muntenegreană și a câștigat de trei ori cupa și de patru ori campionatul Muntenegrului.
După patru ani în Muntenegru, Cristina a acceptat să revină acasă şi a semnat cu CSM Bucureşti și şi-a prelungit contractul până în vara anului 2024, cu un salariu lunar de 20.000 de euro, ce o transformă pe Neagu în cea mai bine plătită handbalistă din lume.
„De când eram mică mi-a plăcut să câștig orice joc sau competiție la care am luat parte. De la fotbalul jucat cu băieții din Ghencea și până la întrecerile pe care le organizam cu prietenele mele, totul trebuia să fie o provocare din care să pot ieși învingătoare. Poate viața de cartier, poate o dorință interioară cu care m-am născut, poate oamenii întâlniți pe parcurs m-au transformat din neobositul challenger în campioana greu de oprit”, afirmă Cristina Neagu și nimeni nu o poate contrazice.
Cristina Neagu se apropie la cinci goluri de borna 1.000 înscrise în Liga Campionilor
Vicecampioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Odense Handbold, scor 40-31 (21-11), în etapa a XI-a din grupa A a Ligii Campionilor.
Principalele marcatoare pentru CSM au fost Neagu 10 goluri, Pintea 6, Omoregie 6, iar de la Odense s-a remarcat Aardahl, cu 8 reuşite.
Liderul CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a început stagiunea în Liga Campionilor, de pe locul 3 al clasamentului golgeterilor all-time, cu 910 reuşite, după Anita Gorbicz (1016 goluri) şi Jovanka Radicevic (978). După 11 etape, Neagu a adunat 995 goluri.
Un gol marcat de la 7 metri de Cristina Neagu a fost postat pe pagina oficială a federației europene de handbal. „Stai! Ce? Cristina = 🐐”, au scris ei.
În social media, simbolul caprei înseamnă GOAT, adică acronimul de la Greatest Player of All Time – Cel mai mare jucător din toate timpurile.
poze: Facebook Cristina Neagu