Cristina Prună, nominalizarea USR pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/Cristina-Pruna.jpg)
USR anunță că o susține pe deputata Cristina Prună pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, ce urmează a fi votată marți.
„În contextul înțelegerii toxice dintre PSD și PNL și a demersurilor grăbite de a acapara conducerile celor două Camere, USR anunță că o susține pe deputata Cristina Prună pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. În același timp, USR va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituționale a președintei Anca Dragu”, transmite USR, prin intermediul unui comunicat de presă.
Aceștia reclamă faptul că, la Camera Deputaților, PSD, PNL și UDMR își dau mâna pentru a-i oferi funcția „pe tavă” lui Marcel Ciolacu, după ce l-au instalat interimar la conducere pe „sinecuristul” Sorin Grindeanu.
„USR nu acceptă jocurile de culise ale noului FSN și o susține, în schimb, pe deputata Cristina Prună, în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților”, transmite gruparea politică.
La Senat, PSD, PNL și UDMR încearcă revocarea din funcția de președinte a Ancăi Dragu, „demers pe care vor să-l întemeieze pe un Regulament al Senatului cu multe semne de întrebare în ceea ce privește neconstituționalitatea, fapt atestat de Curtea Constituțională încă din anul 2005”, reclamă USR.