Cristina Spătar s-a măritat pentru bani cu milionarul din Vâlcea? „Eu sunt șefa!”
Cristina Spătar a recunoscut într-un interviu că banii au fost și sunt foarte importanți în relația cu afaceristul din Vâlcea, care i-a devenit recent soț cu acte-n regulă. Afirmația ei nu face decât să dea apă la moară celor care au acuzat-o că iubește mai mult banii milionarului Vicențiu Mocanu decât pe el.
Cristina Spătar a fost tot timpul lângă bărbați bogați, care au răsfățat-o și i-au oferit o viață de prințesă. Nu a rămas, însă, cu averi de pe urma lor, în afara celor doi copii al căror tată este afaceristul Alin Ionescu. Cântăreața l-a acuzat mereu că nu a ajutat-o financiar în creșterea copiilor, după divorț, ba chiar ajunsese într-o situație extrem de grea.
Cristina a fost nevoită să se mute cu chirie, împreună cu cei doi copii și spunea că „așa este când te dă bărbatul afară din casă”, referindu-se la tatăl celor mici.
La un moment dat, cântăreața care a pus muzica pe pauză de câțiva ani, spunea că are datorii foarte mari și ar vrea să plece din țară, însă fostul soț nu i-a dat acordul să iasă din România cu cei doi copii.
Norocul a apărut, însă, pe strada Cristinei Spătar și l-a cunoscut pe milionarul vâlcean Vicențiu Mocanu care nu i-a oferit, încă, luna de pe cer, ci un bloc cu apartamente, în valoare de peste două milioane de euro. Iar de Valentines Day, i-a oferit o mașină de 300.000 de euro, un Mercedes Maybach Jeep.
„Contează foarte mult. Copilașii mei au fost obișnuiți cu un nivel de trai destul de ridicat și nu numai. Cred că oricine și-ar dori să aibă copiii în siguranță, să aibă alături de ei un bărbat responsabil, un om care iubește copiii și care are ce să le ofere, pentru că eu urma să le ofer o educație până la sfârșit, până îi făceam adulți.
Atunci, a fost o treabă foarte bine venită faptul că el este un potent om de afaceri. Plus că eu învăț foarte multe de la el și mă ajută în viitoarele mele afaceri. Pentru mine, contează. Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copiii mei, chiar îmi doresc să fie bine. De ce nu? Hai să nu fim ipocriți și să recunoaștem! Da, sunt foarte încântată că am un sprijin în el„, a declarat Cristina Spătar în revista VIVA!
Soțul i-a dăruit Cristinei și 7 vile în Crevedia
Nu doar un bloc, o mașină de lux și multe diamante a primit Cristina Spătar de la soțul milionar, ci și alte 7 vile în Crevedia. În plus, Vicențiu îi va deschide și o fabrică de apă.
„Într-adevăr, eu tot îi spuneam că îmi doresc un business al meu și m-a întrebat: „Ce anume? Ce business ți-ai dori?. I-am zis că-mi doresc să-mi fac un azil de bătrâni, de lux, unde să ofer servicii de super calitate pentru oamenii în vârstă, deoarece văzusem modelul din Londra.
Și așa a ajuns să-mi cumpere șapte vile aici, în Crevedia, și, ulterior, mi-a făcut cadou de ziua mea clădirea asta despre care se știe. E în renovare și va avea în jur de 15-17 apartamente, iar la parter o să aibă spații comerciale. Uite ce băiat bun am găsit eu în România! (râde) La urma urmei, nu știu dacă eu am vreun merit, dar dacă el a apreciat așa, înseamnă că merit„, a mai spus cântăreața.
Mai fericită ca niciodată
Cristina spune că este mai fericită ca niciodată și că soțul său o răsfață cu fiecare ocazie.
„Soțul meu mă face fericită în fiecare zi și mă răsfață maxim! Îmi este alături în tot ceea ce fac, mă iubește, sunt împlinită, fericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce trăiesc acum!”, spune Cristina.
Și a continuat: „De ziua mea, soțul m-a răsfățat cu un imobil de apartamente în valoare de două milioane de euro, în contextul în care am deja 8 imobile pe care le pregătesc pentru închiriat. O să mă dezvolt în acest domeniu al imobiliarelor. Clădim împreună o afacere în această direcție”.
„Nu avem cum să nu reușim să fim de acord, că eu sunt șefa. (râde) Soțul meu plătește, eu decid unde mergem, iar copiii mei sunt foarte încântați. El e foarte maleabil, e un băiat care mă iubește și face totul ca eu să fiu fericită și liniștită. Chiar îmi scrie zilnic zeci de mesaje, nu exagerez, tot felul de declarații de dragoste. Tot felul de cadouri pe unde mergem, deci totul să fie întotdeauna de 7 stele, dacă se poate. (zâmbește) Știe că sunt capricioasă și pretențioasă.
La urma urmei, valoarea este cea pe care ți-o pui. Dacă noi suntem mai fițoase și mai capricioase, cred că și ei ne apreciază ca atare. Asta e părerea mea, eu așa sunt. Nu mă mulțumesc cu puțin! Dacă îi spun: „Hai la capătul lumii!, el mă urmează.„, a mai declarat Cristina Spătar în VIVA!.