Criza în farmacii: Depășirea termenelor de plată afectează pacienții
În cadrul Dialogurilor Puterii cu Beatrice Speteanu, președinte al Asociației Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, au fost aduse în discuție problemele stringente cu care se confruntă farmaciile, cu impact direct asupra pacienților. Una dintre principalele nemulțumiri este legată de întârzierea plăților pentru medicamente, care afectează funcționarea normală a farmaciilor și, implicit, sănătatea comunității.
Beatrice Speteanu a subliniat că plățile pentru medicamente sunt întârziate de către CNAS, unele ajungând chiar la 90 sau 120 de zile, ceea ce creează dificultăți majore în gestionarea stocurilor de medicamente.
Președintele Asociației Farmaciilor Tradiționale trage un semnal de alarmă
„Referitor la plăți, sunt medicamente pe care noi le plătim pe loc, medicamente pe care le plătim depozitului la 60 de zile, dar majoritatea sunt la 90 de zile. Cine mai poate negocia la 120 de zile?”, a declarat Speteanu, subliniind dificultățile întâmpinate în negocierile cu furnizorii.
Farmaciile și pacienții sunt afectate de întârzierile de plată pentru medicamentele cu decontare
Această întârziere a plăților, potrivit președintelui asociației, afectează direct accesul pacienților la tratamente esențiale. „Rezolvarea este când ajungem să nu mai se găsească medicamente, pentru că depozitul ne blochează și punct”, a avertizat Speteanu, evidențiind că situația devine critică atunci când fondul FNUASS al Casei de Sănătate se epuizează complet, iar toate plățile sunt suspendate.
În plus, această criză financiară din sistemul farmaceutic are un impact semnificativ și asupra pacienților spitalizați, deoarece spitalele întâmpină aceleași dificultăți în a-și plăti distribuitorii de medicamente.
Beatrice Speteanu a subliniat necesitatea găsirii soluțiilor urgente la aceste probleme, subliniind că pacienții sunt cei care suferă cel mai mult în această situație.
Detaliile complete și posibilele soluții vor fi prezentate în podcastul Dialogurile Puterii, difuzat la ora 18.00 pe canalul YouTube al Ziarului Puterea: https://www.youtube.com/@PutereaTV.