Criză la nivel înalt. Şeful diplomaţiei franceze: „Aşa nu merge între noi” (VIDEO)
Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a vorbit sâmbătă despre criza gravă provocată de „torpilarea” unui uriaş contract de submarine franceze pentru Canberra, denunţând o „minciună, o duplicitate, o pierdere majoră a încrederii” şi „un dispreţ” din partea aliaţilor Franţei.
Potrivit AFP, întrebat la jurnalul televizat al postului public France 2 despre reperele acestei probleme la nivel înalt, Jean-Yves Le Drian a justificat rechemarea ambasadorilor francezi la Canberra şi Washington prin faptul că există „o criză gravă între noi„.
Această măsură, prima din istoria relaţiilor dintre Paris şi Washington, „este foarte simbolică. A fost minciună, a fost duplicitate, a fost o pierdere majoră a încrederii, a fost dispreţ, deci aşa nu merge între noi”, a declarat el. „Am rechemat ambasadorii pentru a încerca să înţelegem şi pentru a le arăta fostelor ţări partenere că avem o nemulţumire foarte puternică, că există cu adevărat o criză gravă între noi”, a spus ministrul de externe. Rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost, în schimb, considerată inutilă: „Cunoaştem oportunismul lor permanent”, a spus el ironic la câteva luni după Brexit. „Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.
Soarta europenilor ar putea fi diferită
Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra care i-a scos efectiv pe francezi din joc. În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent „contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice.
Pe de altă parte, ministrul de externe a mai apreciat că criza va cântări asupra definirii noului concept strategic al NATO, fără a evoca, totuşi, o retragere din Alianţa Nord-Atlantică. „NATO a iniţiat o reflecţie, la solicitarea preşedintelui Franţei, asupra fundamentelor sale. La următorul summit NATO de la Madrid va fi prezentat noul concept strategic. Evident, ceea ce tocmai s-a întâmplat va avea legătură cu această definire”, a spus Jean-Yves Le Drian.
Jean-Yves Le Drian conchide cu un mesaj incredibil. Și anume că, după retragerea brutală a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor lor, şi acest dosar al submarinelor, „dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită”.