Criza minerilor din Valea Jiului. Șeful Complexului Energetic Hunedoara a demisionat
Tensiunile generate de criza minerilor din Valea Jiului continuă. Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a demisionat din funcţie.
Decizia sa vine în urma discuţiilor pe care le-a purtat vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu.
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, recunoaște că este vinovat pentru că minerii nu şi-au primit salariile la timp.
Nemulțumirile minerilor
Demisia sa vine și ca urmare a presiunilor puse de minerii de la Lupeni. Aceștia au cerut ca întreaga conducere CEH să demisioneze.
Minerii au cerut demisia atât a lui Cristian Roşu, numit administrator special, cât şi a directorului general Samuel Dioane.
Minerii sunt nemulțumiți că nu și-au primit drepturile salariale și cer ca banii să fie plătiți în două tranşe, în zilele de 15 şi 30 ale lunii. De asemenea, aceștia solicită și achitarea tichetelor de masă restante de 10 luni şi a transportului de la locul de muncă care este și acesta restant de 11 luni.
De asemenea, minerii solicită prezenţa ministrului Energiei în Valea Jiului, mai exact în subteranul Minei Lupeni.
Semn de solidaritate
Peste o sută de mineri de la Livezeni s-au blocat în subteran în semn de solidaritate cu minerii de la Lupeni care protestează din cauza întârzierilor salariale.
Potrivit reprezentanţilor minerilor, oameni din toate cele patru schimburi de la Livezeni sunt blocaţi în subteranul minei.