Criză politică în Moldova, premierul și-a anunțat demisia. Reacția președintelui Maia Sandu
UPDATE: Primul ministru Natalia Gavriliță (foto) și-a anunța vineri demisia, în cadrul unei conferințe de presă susținută de aceasta la ora 13.00.
„După un an și jumătate în fruntea acestui guvern a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție. Am preluat guvernarea cu un mandat anticorupție cu un mandat anti-corupție, pro-dezvoltare și pro-european, într-o perioadă în care schemele de corupție acaparase toate instituțiile. Am fost puși în fața șantajului energetic, iar cei care au făcut asta au sperat că noi vom ceda presiunilor.
În aceste 18 luni am guvernat în regim de criză continuă. Criza gazelor am depășit-o, asigurându-ne că familiile au compensații. Am reușit să facem primele achiziții de gaze din surse alternative. Am gestionat criza de securitate provocată de atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei. Am menținut calmul și pacea în R. Moldova”, a declarat Gavrilița.
Dorin Recean, secretarul Consiliului Suprem de Securitate ar urma să fie candidatul propus de șefa statului Maia Sandu pentru a ocupa funcția de prim-ministru, după demisia Guvernului Gavrilița, afirmă surse ale Ziarului de Gardă.
Reacția președintelui Maia Sandu
O ședință cu cei de la Executiv ar avea loc astăzi, la ora 13:00, la Președinție.
„Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment.
Mulțumim mult, Natalia!
Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”, a transmis Maia Sandu.
Natalia Gavrilița și Cabinetul său de miniștri a depus jurământul în august 2021. Timp de mai bine de un an, în Guvern au existat cinci remanieri, fiind schimbați vicepremierul pentru Reintegrare, miniștrii Agriculturii, Mediului, Economiei, Muncii și Protecției Sociale.
Criza politică ar fi declanșată de o remaniere guvernamentală, vineri având loc ședințe pe această temă atât la sediul administrației prezidențiale, cât și la sediul partidului de guvernare PAS din Republica Moldova pe tema unei posibile remanieri guvernamentale.