CRONICA POLITICĂ A SĂPTĂMÂNII: Consultările pentru formarea noului guvern au început; Discuțiile nu au dus la niciun rezultat; Majoritatea nu are încă un candidat comun; Un partid riscă să iasă din Parlament
Majoritatea parlamentară constituită în urma alegerilor din partidele pro-europene a stat, pe parcursul întregii săptămâni, la masa negocierilor. Nu s-a ajuns încă la un rezultat clar, nici în privința configurației viitorului guvern, nici a premierului. Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR n-a reușit să se înțeleagă nici asupra unui candidat comun la prezidențiale.
Singurul aspect asupra căruia pare că s-au înțeles partenerii se referă la reducerea ministerelor de la 18 la 16, acest aspect nefiind „bătut în cuie„.
Bolojan îndeamnă la analiză
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că repartizarea portofoliilor ministeriale trebuie să fie rezultatul unei analize atente. Aceasta ar trebui să reflecte atât ponderea fiecărui partid în coaliție, cât și competențele acestora. El a exemplificat că, dacă coaliția va include 16 ministere, un calcul simplu sugerează că PNL ar putea administra aproximativ patru dintre ele.
El avertizează că viitorul guvern ar putea fi unul „de sacrificiu”, având în vedere contextul economic și social dificil cu care se confruntă țara.
Care ar fi ponderea ministerelor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că repartizarea ministerelor între partidele din coaliție este în continuare în discuție. El spune că PSD ar deține șapte ministere, PNL patru, USR trei și UDMR două.
Cu toate acestea, nu s-a stabilit dacă Ministerul Transporturilor va rămâne sub coordonarea PSD sau va fi preluat de unul dintre celelalte partide din coaliție.
UDMR și PSD vor candidat comun la prezidențiale
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, s-a pronunțat pentru un singur candidat la prezidențiale. El spune că participarea mai multor candidați ar putea duce în final la scenariul ca niciunul dintre aceștia să nu intre în turul doi.
„Noi am spus că din partea coaliţiei trebuie să avem un singur candidat. (…) Cei care considerăm că putem veni cu un candidat pentru preşedinţie s-ar putea ca în următoarele zile să trebuiască să ne gândim foarte profund. Decidenţii politici să se gândească foarte profund la direcţia în care urmează să mergem. Dar nu este posibil ca toţi cei din coaliţie să vină cu un candidat, pentru că s-ar putea ca niciunul să nu intre în turul doi”, a declarat Kelemen Hunor.
Și prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că viitoarea coaliţie de guvernare ar trebui să desemneze un candidat unic la prezidenţiale. El consideră că această decizie este esenţială pentru succesul coaliţiei.
„Cred că în momentul în care se va constitui această coaliţie guvernamentală, trebuie să aibă un candidat unic. Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic. Dacă nu, înseamnă că nu vrei să fii la guvernare. Am văzut ce înseamnă alegerile prezidenţiale trecute în care guvernul făcut dintr-o coaliţie din două partide a avut doi candidaţi. Și nu a fost experienţa cea mai bună„, a argumentat Grindeanu.
Candidații „surselor„ , Ciolacu și miliardarul surpriză
Surse politice au avansat mai multe nume „pe piață„.Între acestea se află fostul șef SRI, Eduard Helvig, guvernartorul BNR, Mugur Isărescu, dar și fostul lider liberal Crin Antonescu.
Acesta din urmă a devenit o apariție totmai frecventă la televiziuni, în ultimele zile. Antonescu a fost vehiculat ca prezidențiabil în urmă cu 10 ani, când candidatul din partea USL a fost desemnat în final Victor Ponta.
Vicepreședintele PSD, Vasile Dîncu, îl descrie pe Ciolacu drept „cel mai indicat și cel mai pregătit” pentru această poziție, Dîncu subliniază capacitatea liderului PSD de „a lucra eficient într-o coaliție„.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, lansează o propunere inedită pentru alegerile prezidențiale. El l-a indicat pe Daniel Dines, CEO și cofondator al UiPath, unul dintre cei mai bogați oameni din România.
Fota spune pe Facebook că Dines ar fi un candidat atipic, dar potrivit, datorită experienței sale de succes pe Wall Street și a carierei sale remarcabile în domeniul tehnologiei.
Emil Hurezeanu: O soluție surprinzătoare pentru președinția României
Numele lui Emil Hurezeanu a fost propus ca o opțiune neașteptată pentru funcția de președinte al României. Această sugestie a fost primită cu entuziasm de jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care a subliniat calitățile remarcabile ale lui Hurezeanu pentru această poziție.
Un fost ministru se oferă candidat
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a anunțat că vrea să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2025.
„Da, vreau să candidez la Președinția României”, a afirmat Funeriu pentru gândul.ro. El invocă faptul că partidele caută acum un candidat potrivit pentru alegerile viitoare.
Funeriu spune că propunerea ca Eduard Hellvig să intre în competiția electorală „este cel puțin neinspirată.”
Despre Crin Antonescu, el spune că este „întors cu cheița de propriile ambiții trecute și neîmplinite”. „Urmărește o influență politică pe care „nu o mai are”, a adăugat Funeriu.
POT și-ar putea lua tălpășița din Parlament
Mandatele parlamentarilor Partidului Oamenilor Tineri (POT) ar putea fi invalidate. Raportul de venituri și cheltuieli depus de către POT la AEP conține grave nereguli. În caz de invalidare, mandatele lor rămân vacante, nu vor fi ocupate de alți parlamentari.
Mai mulți candidați au obținut locuri în Parlament prin organizații de partid care nu au avut mandatari financiari desemnați, Aici vorbim de POT, care este este vizat aproape în totalitate de această problemă.
Există, deci, posibilitatea, ca noul Parlament să înceapă activitatea cu un număr redus de membri.
Din totalul de 446 de mandate (312 deputați și 134 senatori), o proporție semnificativă aparține partidelor suveraniste, precum AUR, SOS România și POT. Aceste formațiuni au obținut împreună 162 de mandate, același număr de locuri cumulat de PNL, USR și UDMR.
Nici Clotilde nu prinde mandatul de parlamentar
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins miercuri recursul înaintat de Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București în martie 2024. Armand candidase la Parlament pe listele USR pentru un mandat de senator.
În noiembrie 2022, ANI a constatat un conflict de interese administrativ în cazul său. Clotilde Armand, în calitate de primar, a semnat cinci dispoziții prin care s-a numit pe sine manager al unui proiect finanțat din fonduri europene. S-a creat astfel un beneficiu material în cuantum de 18.720 de lei, reprezentând majorarea indemnizației sale lunare cu până la 30%.
Anularea prezidențialelor vine cu bani pentru partide din… Fondul de rezervă!
Guvernul a adoptat joi, la inițiativa AEP, o ordonanță prin care partidele vor primi banii înapoi, după ce prezidențialele au fost anulate de CCR. Ordonanța reglementează restituirea sumelor cheltuite în scopuri electorale pentru alegerile prezidențiale
Potrivit OUG, rambursarea cheltuielilor va fi realizată din fondul de rezervă bugetară, după ce acesta va fi alimentat corespunzător.