CS Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948 2-0. Echipa lui Reghecampf a câștigat derby-ul cu rivala din oraș (Video)
CS Universitatea Craiova a învins-o, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, pe FC U Craiova 1948, în ultimul meci al etapei a 26-a din Liga 1.
Meciul a fost întrerupt de două ori, în minutul 4 şi minutul 10, din cauza petardelor, a torţelor, dar și a artificiilor aruncate în teren. CSU Craiova a avut prima ocazie importantă a meciului, în minutul 14. Gustavo a șutat pe lângă poartă, din centrul careului. Același Gustavo a deschis scorul două minute mai târziu. Jucătorii lui Napoli au replicat în minutul 23.
Baeten a centrat în careu, din lovitură liberă, Bălan a reluat cu capul, Bancu a încercat să respingă, dar portarul a respins spectaculos. În minutul 75, Papp l-a deposedat pe Compagno, i-a pasat lui Nistor, care i-a trimis Baiaram, iar acesta a marcat pentru 2-0. Oaspeții au acuzat un fault făcut de Papp.
CSU Craiova ocupă locul cinci, cu 42 puncte, în timp ce FC U Craiova 1948 ocupă locul 13, cu 26 de puncte.
Au evoluat echipele:
CSU Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu (Vlădoiu ’78) – Cîmpanu (Baiaram ’62), Al. Creţu, Mateiu (Trică ’84), Gustavo (Roguljic ’84)- Markovic (Nistor ’62), Ivan. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
FCU Craiova 1948: R. Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert – Asamoah (Pop ’87), Achim – Baeten, Bauza (Sidibe ’68), Van Durmen (Ondaan ’87) – C. Bălan (Compagno ’68). Antrenor: Nicolo Napoli