11:02 • SPORT
CSA Steaua a transferat doi atacanți pentru lupta din Liga a 2-a
Steaua a anunţat două achiziții. Este vorba de atacanţii Claudiu Dragu (30 de ani) şi Iustin Răducan (16 ani).
Cei doi au semnat pe şase luni. Claudiu Dragu a evoluat ultima data la Astra Giurgiu, iar Iustin Răducan este golgeter în Liga Elitelor U17.
„Claudiu Dragu este stelist de mic, a venit de la Astra Giurgiu și își dorește să înscrie cât mai multe goluri pentru formația din Ghencea. Iustin Răducan este golgeter în Liga Elitelor U17 și este încântat că poate evolua pentru un club mare precum Steaua București”, au scris reprezentanții clubului din Ghencea, pe pagina de Facebook.
Jucătorii pregătiți de Daniel Oprița ocupă locul 6 în clasamentul Ligii a 2-a, cu 28 de puncte.