CSALB mai drege puțin busuiocul și spală imaginea mototolită a băncilor comerciale, dar cu IFN-urile agresive, nu s-a înțeles
CSALB mai drege puțin busuiocul și spală imaginea mototolită a băncilor comerciale, dar cu IFN-urile, care ,,zburdă” în voie pe piața creditului, cu dobanzi de cămătari, nu s-a înțeles, agresivitatea acestora a împiedicat orice încercare de conciliere.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a publicat o serie de rezultate ,,favorabile clienților”, în litigiile cu băncile comerciale, dar care nu fac decât să aducă o slabă schimbare a percepției opiniei publice despre sistemul bancar din România, atât mult de îndrăgit de clasa politică, indiferent de culoare, pentru avantajele financiare obținute, prin marea generozitate a instituțiilor bancare.
De la începutul anului românii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 2.100 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, în care reclamă nivelul exagerat de mare al indicilor ROBOR și IRCC, folosit la calcularea ratelor la credit.
Au fost cu 20% mai multe reclamații, în primele șase luni ale anului, decât în perioada similară a anului 2023.
,,Menținerea la un nivel ridicat a indicilor ROBOR și IRCC, în funcție de care se calculează ratele creditelor cu dobândă variabilă, reprezintă principala cauză invocată în cererile de renegociere a contractelor de credit. Creșteri mai mari decât în cazul numărului de cereri s-au înregistrat în ceea ce privește negocierile propriu-zise (25%) și împăcările (31%). În prima jumătate a acestui an beneficiile obținute de consumatori din negocierile cu băncile sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro”, precizează un comunicat CSALB.
Numărul dosarelor de negociere formate de la începutul anului se apropie de 600, în creștere cu 25% față de perioada similară din 2023;
Creșterea este și mai mare în cazul negocierilor reușite (+31%).
Au fost peste 500 de ,,împăcări” între consumatori și bănci de la începutul acestui an. Doar în 20 de cazuri părțile nu s-au înțeles.
Ponderea cererilor adresate băncilor a crescut față de anul trecut cu cinci puncte procentuale, până la 70% din totalul cererilor;
Instituțiile Financiare Nebancare (IFN), care ,,zburdă”, în voie pe piața creditului, cu dobânzi de camătă, sub blânda oblăduire a Băncii Naționale a României, au fost cele mai agresive, și nu au acceptat spre negociere niciuna dintre cele 620 de cereri care le-au fost adresate.
În mai puțin de 100 de cazuri IFN-urile au acceptat să rezolve direct cu consumatorii problemele sesizate de aceștia prin intermediul CSALB, fără aportul unui conciliator.
De la începutul activității CSALB consumatorii au obținut beneficii totale de 12,8 milioane de euro în urma negocierii cu băncile în cadrul CSALB.
În medie, un consumator a obținut beneficii de aproximativ 5.000 de euro în 2023 și de 3.900 de euro în 2022. În prima jumătate a acestui an beneficiile sunt de aproximativ 1,5 milioane de euro.
„În prima jumătate a anului am observat că, odată cu creșterea numărului de cereri acceptate de bănci spre negociere, a scăzut numărul soluționărilor directe între bănci și consumatori (cu aproximativ 100 de cazuri față de prima jumătate a anului trecut). Acest lucru arată că băncile au preferat să rezolve mai multe probleme semnalate de propriii clienți în cadrul CSALB decât să-i cheme pe aceștia la bancă, pentru o rezolvare directă. Acest lucru demonstrează încrederea pe care au căpătat-o băncile în actul de conciliere. Atitudinea băncilor nu face decât să consolideze încrederea consumatorilor, prin faptul că problema semnalată de aceștia beneficiază de o a treia opinie: evaluarea conciliatorului.
- În plus, observăm o deschidere tot mai mare a băncilor de a rezolva cazurile dificile, precum cele în care consumatorii au întârzieri de peste 90 în plata ratelor. Sunt cazuri limită, multe în procedură de executare silită, în care sumele restante au ajuns la zeci de mii de euro. Chiar și atunci, în al 12-lea ceas, se poate găsi o soluție dacă există disponibilitatea părților de a se așeza la masa dialogului. În aceeași categorie aș include și procesele din instanță care găsesc o rezolvare amiabilă în cadrul CSALB. În primele șase luni ale anului au fost închise aproximativ 70 de procese după ce părțile au reușit să găsească o soluție amiabilă în cadrul CSALB, numărul acestor cazuri ajungând la 570, din 2021 până în prezent”, arată Alexandru Păunescu, reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB
CSALB a publicat și câteva situații de soluționare pozitivă a litigiilor, între clienți și băncile comerciale.
Marius D., 32 de ani, Vâlcea: Banca mi-a pus poprire pe salariu și sechestru pe autovehicul. Solicit băncii acceptarea unui angajament de plată.
- Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Având în vedere situația financiară a consumatorului, banca a șters în integralitate creanța de 11.000 de lei a consumatorului și a încetat toate formele de executare silită.
- Nicolae M., 56 de ani, București: Întâmpin mai multe probleme medicale și sunt în executare silită.
- Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca propune ștergerea a 51.000 de euro (dobânzi și alte sume restante) și repunerea creditului pe graficul de rambursare.
- George F., 36 de ani, București: Solicit băncii repunerea creditului pe graficul de rambursare.
- Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB:Ștergerea parțială a datoriei în valoarea de 8.200 de lei, reactivarea creditului, cu o rata lunara în valoare de 1.272 de lei, pe care clientul o poate plăti.
- Teodora V., 45 de ani, Teleorman: Titularul creditului a decedat. În calitate de codebitor solicit băncii ajutor în vederea încetării executării silite.
- Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a acceptat ștergerea integrală a datoriilor restante în cuantum de 27.500 de lei.
- Bogdana S., 52 de ani, Brașov:Am rămas un singur salariat cu doi copii în întreținere. Solicit reducerea capitalului, astfel încât rata lunară să fie de 1.000 de lei.
- Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca a diminuat cu 50% soldul creditului, de la 65.500 de lei, la 32.500 Lei.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.