Cseke Attila: Autoritățile publice locale a depus cereri de 1,92 miliarde euro pentru dezvoltarea localităților
Autorităţile publice locale au accesat 1,92 de miliarde de euro disponibile din Fondul local, componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care Ministerul Dezvoltării sprijină dezvoltarea localităţilor şi o infrastructură mai prietenoasă cu mediul, a anunţat vineri ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, în urma încheierii, din 30 iunie, a apelului de proiecte.
„Sistemul simplu şi nebirocratic de depunere online a cererilor de finanţare, pe platforma pusă la dispoziţie de minister, a permis evaluarea rapidă a acestora, motiv pentru care au fost semnate deja, în luna iunie, primele 6 contracte de finanţare pentru această componentă a PNRR”, a precizat Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.
Autorităţile publice au depus în total 4.012 cereri pentru dezvoltarea durabilă a localităţilor din România, prin investiţii în infrastructura locală care vor susţine atât rezilienţa şi tranziţia verde a zonelor urbane şi rurale, cât şi reducerea disparităţilor teritoriale la nivel regional, intra-regional şi intra-judeţean.
Prin această componentă, cu un buget total de 2,73 de miliarde de euro, Ministerul Dezvoltării va construi locuinţe eficiente energetic pentru tineri şi specialişti din sănătate şi învăţământ, va investi în mobilitatea urbană verde, prin înnoirea parcului de vehicule nepoluante destinate transportului public, cu emisii zero de gaze de eşapament, va achiziţiona puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi va realiza piste pentru biciclete în localităţi.
Din investiţiile finanţate, autorităţile locale au accesat toate fondurile disponibile pentru elaborarea planurilor de amenajare a localităţilor, necesare pentru o strategie de dezvoltare optimă a acestora. Totodată, fondurile pentru pistele de bicicletă, autobuze lungi pentru transportul în comun urban, troleibuze şi staţiile de încărcare electrice aferente acestora, precum şi pentru achiziţionarea unor sisteme inteligente de management al transportului public în comun au fost accesate aproape în totalitate.
Ministrul Czeke Attila a mai precizat că autorităţile locale vor mai avea la dispoziţie puţin peste 800 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare durabilă, pentru care Ministerul va deschide o a doua rundă de apeluri de proiecte, în care pot fi accesate fonduri pentru reabilitarea clădirilor publice din mediul rural, construirea de locuinţe pentru tineri şi specialişti, dar şi tramvaie, microbuze şi autobuze electrice mai mici.
El a amintit că unităţile administrativ-teritoriale au avut la dispoziţie, în prima rundă, fonduri prealocate, din care au ales investiţiile necesare pentru fiecare comunitate locală în parte. Prin această măsură s-a asigurat dezvoltarea echitabilă a teritoriului României.
Pentru Componenta 5 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – Valul Renovării, apelul de proiecte a fost închis în data de 30 mai, termen la care au fost depuse 1.437 de proiecte privind eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a clădirilor multietajate rezidenţiale şi publice – a precizat ministrul – şi au fost semnate deja primele 17 contracte de finanţare cu beneficiarii proiectelor depuse.
Totodată, joi a fost lansat şi ultimul apel de proiecte din cadrul celor 20 de jaloane asumate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin PNRR, cu un buget de 299 de milioane de euro, pentru construcţia a peste 100 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul şi, până astăzi, au fost depuse 40 de cereri.