CSM: Noile restricţii nu se aplică instanţelor şi parchetelor
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) informează că noile restricţii adoptate de Guvern pentru limitarea efectelor pandemiei de Covid-19 nu se aplică în cazul instanţelor şi parchetelor.
„Prevederile HG nr.1130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la HG nr.1090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, justificate în contextul pandemic existent în România, nu vizează activitatea instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. În urma analizei, atât direcţia internă a Consiliului Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui CSM, cât şi Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au apreciat că prevederile HG nr.1130/2021 nu intră în conflict şi nu sunt aplicabile domeniului justiţiei, odată ce legiuitorul a stabilit printr-un demers legislativ special organizarea şi desfăşurarea activităţii instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea în contextul pandemiei de Covid-19”, a transmis CSM duminică într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, activitatea instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi cele anterioare HG nr.1130/2021, atât în ceea ce priveşte actul de judecată şi de urmărire penală, cât şi în ceea ce priveşte accesul justiţiabililor în sediile acestora, cu respectarea strictă a regulilor de protecţie luate de autorităţi în scopul limitării efectelor pandemiei.
Totodată, CSM respinge speculaţiile publice în sensul împotrivirii faţă de măsurile restrictive luate prin HG nr.1130/2021, subliniind că aplicabilitatea acestui act normativ nu vizează activităţile specifice desfăşurate de instanţe şi parchetele de pe lângă acestea şi recomandă în continuare respectarea tuturor măsurilor luate de autorităţi în scopul limitării efectelor pandemiei.